Transferul Tezaurului Românesc
La 12 decembrie 1916, România a decis transferul Tezaurului în Rusia țaristă pentru a-l proteja de înaintarea Puterilor Centrale. Această hotărâre, garantată în scris de autoritățile ruse, a dus la cea mai mare pierdere patrimonială din istoria statului român.
Transportul Tezaurului
Între 12 și 14 decembrie 1916, 17 vagoane, încărcate cu 1.738 de casete ale Băncii Naționale și două casete cu bijuteriile Reginei Maria, au plecat din gara Iași spre Moscova. Aurul BNR, evaluat la peste 314 milioane de lei, a fost depozitat în Sala Armelor de la Kremlin, iar inventarierea din 1917 a confirmat concordanța valorilor cu declarațiile românești.
Al doilea transport și confiscarea
În vara anului 1917, un al doilea transport a dus în Rusia valori suplimentare ale BNR, Academiei Române, Arhivelor Naționale, muzeelor și altor instituții, totalizând 91,48 tone de aur fin, colecții, arhive și bunuri culturale. După Revoluția bolșevică din ianuarie 1918, noua putere sovietică a rupt relațiile diplomatice cu România și a anunțat confiscarea Tezaurului, promițând că îl va „păstra pentru poporul român”, însă aurul nu a fost restituit niciodată.
Restituiri parțiale și impactul economic
În secolul următor, România a primit doar trei restituiri parțiale – în 1935, 1956 și 2008 – fără a include aurul BNR. Pierderea Tezaurului a avut un impact sever asupra economiei interbelice și a rămas un subiect sensibil în relațiile româno-sovietice și, ulterior, româno-ruse. BNR a menținut aurul în bilanțuri până în 1929 și apoi „pentru memorie” până în 1943.
Situația actuală
Azi, Tezaurul de la Moscova este considerat una dintre cele mai importante datorii istorice nerecuperate ale României. Deși comisii bilaterale au fost reluate după 2003, restituirea majorității Tezaurului nu a fost realizată, iar BNR continuă demersurile pentru recuperarea acestuia.
În concluzie, pierderea Tezaurului românesc rămâne un punct critic în istoria României, afectând relațiile internaționale și economia țării timp de decenii.
