Modificări în regulamentul parlamentarilor privind indemnizația pentru chirie
Preşedintele Camerei Deputaţilor, Ciprian Şerban, a anunţat luni că va fi modificat regulamentul pentru a-i exclude pe parlamentarii care deţin proprietăţi în Bucureşti de la primirea indemnizaţiei pentru chirie. Până în prezent, doar parlamentarilor cu domiciliul în Bucureşti nu li se permitea să încaseze aceste sume.
Decizia vizează 21 de parlamentari din Camera Deputaţilor care, deşi au proprietăţi în Capitală, au beneficiat de sume forfetare pentru chirie. De asemenea, nu vor mai putea primi indemnizaţie pentru chirie nici parlamentarii ai căror soţii deţin locuinţe în Bucureşti.
Ciprian Şerban a explicat că scopul acestei modificări este corectarea unei erori în statutul parlamentarilor. „Dacă până astăzi parlamentarii care aveau domiciliu în Bucureşti nu beneficiau de această sumă forfetară, prin această propunere nu vor beneficia de ea nici parlamentarii care au proprietăţi. Unii parlamentari cu proprietăţi în Bucureşti, dar neavând domiciliul aici, au încasat această sumă forfetară”, a subliniat preşedintele Camerei Deputaţilor.
Modificarea va include şi soţiile parlamentarilor, pentru a evita orice ambiguitate în interpretarea regulamentului. Şerban a afirmat că este o situaţie semnalată care va fi remediată, subliniind că, din punct de vedere moral, este o măsură necesară.
