Ministrul Educației militează pentru libertatea pe rețelele sociale
Daniel David, ministrul Educației, a declarat că nu ar interzice aplicația TikTok sau alte rețele de socializare, subliniind că prohibiția poate duce la intensificarea fenomenelor interzise. În cadrul emisiunii Insider Politic, David a explicat că rețelele sociale și tehnologia pot fi utilizate în avantajul tinerilor.
„Nu. Eu totdeauna am atitudinea asta ca psiholog, ştiu ce periculos este să interzici lucruri. Pentru că dacă interzici comportamente, ele tind să reapară cu intensitate mai mare, cu frecvenţă mai mare, cu durată mai mare. Dacă controlezi efectiv puternic contextul, încep să apară în alte contexte”, a declarat ministrul.
David a subliniat că TikTok nu este bun sau rău în sine, ci devine astfel în funcție de modul în care este utilizat. „Hai să-l folosim bine! Îl folosim bine înseamnă a duce acolo şi conţinuturi educaţionale, a duce şi ştiinţă, a duce şi cultură”, a adăugat el.
Ministrul a menționat că sunt în curs de elaborare parteneriate cu TikTok România pentru a introduce conținuturi educaționale pe platformă. „Să nu lăsăm numai bizareriile, pseudoştiinţa, conspiraţiile să fie acolo. Am avut o întâlnire cu cei de la TikTok România şi lucrăm la un parteneriat. Acum gândim o listă de creatori de conţinut pe zona STEM (ştiinţă, tehnologie, inginerie şi matematică) astfel încât să începem să ducem pe TikTok şi astfel de lucruri, sigur, într-o manieră atractivă”, a explicat David.
El a subliniat că tehnologia este o parte integrantă a vieții moderne și că interzicerea acesteia, inclusiv a TikTok-ului și a inteligenței artificiale, ar fi o greșeală. „Trebuie să avem grijă însă să le ducem într-un context educaţional ştiinţific. Sigur că totdeauna o să fie şi non-ştiinţă şi pseudoştiinţă, dar tinerii şi oamenii să poată să aleagă”, a concluzionat ministrul Educației.
