De ce anumite păsări renunță la zbor: „Investițiile sunt mai mari decât câștigurile”
Peste 60 de specii de păsări, precum pinguinul, struțul sau kiwi, au pierdut capacitatea de a zbura. Oamenii de știință explică faptul că, deși aceste specii au evoluat din strămoși capabili de zbor, în lipsa prădătorilor și a nevoii de migrare, „costurile zborului depășesc beneficiile”. Astfel, păsările s-au adaptat la un stil de viață terestru sau acvatic.
Biologul Natalie Wright menționează că păsările pot supraviețui și se pot reproduce mai bine dacă investesc energia în alte activități, având în vedere că zborul necesită multă energie. De exemplu, păsările consumă cu aproximativ 75% mai multă energie pe zi decât mamiferele de dimensiuni similare. „Dacă zborul nu este necesar, păsările pot supraviețui și se pot reproduce mai bine dacă redirecționează această investiție energetică către alte funcții”, explică Wright.
Un articol din 2016 publicat în revista PNAS a evidențiat că păsările care trăiesc pe insule, unde se confruntă cu puțini sau chiar niciun prădător și cu o competiție redusă pentru hrană și habitat, tind să evolueze spre incapacitatea de zbor. Wright afirmă: „Când trăiesc pe o insulă fără prădători și fără nevoia de a migra sau de a parcurge distanțe mari, pentru multe tipuri de păsări costurile zborului depășesc beneficiile.”
Trecerea la incapacitatea de zbor determină modificări fizice semnificative la păsări. De-a lungul timpului, mușchii pectorali responsabili de zbor se micșorează, iar sternul, împreună cu creasta sa centrală, devine mai mic. Oasele aripii — humerusul, ulna și carpometacarpul — devin mai scurte și mai puțin robuste, în timp ce picioarele devin mai lungi și mai solide, adaptându-se astfel unui stil de viață terestru.
Unele păsări au renunțat la zbor în favoarea unei abilități superioare de înot. Pinguinii, de exemplu, și-au păstrat mușchii de zbor și carena, dar le-au adaptat pentru înot. „Ei își folosesc aripile pentru a zbura sub apă”, spune Peter Ryan, profesor emerit de ornitologie. La păsările care nu mai pot zbura, penele rigide necesare zborului dispar, iar în specii precum kiwi, penele de pe corp își pierd barbulele, ceea ce le oferă un aspect pufos.
Un studiu din 2025 publicat în revista Evolution a descoperit că păsările care nu zboară pierd caracteristicile penelor în ordinea inversă în care acestea au evoluat. Cercetarea a concluzionat că schimbările scheletice apar înaintea celor din penaj, deoarece formarea și întreținerea oaselor necesită semnificativ mai multă energie decât întreținerea penelor.
Deși păsările incapabile de zbor sunt rare astăzi, fosilele arată că, în urmă cu câteva mii de ani, erau mult mai numeroase și mai diverse. Tim Blackburn, profesor de biologie invazivă, afirmă că sosirea oamenilor și a animalelor precum șobolanii și câinii a făcut ca aceste păsări să devină vulnerabile în fața prădătorilor. „După ce și-au sacrificat capacitatea de a zbura, nu mai aveau timp să re-evolueze această abilitate utilă”, spune Blackburn, subliniind astfel extincția rapidă a unor păsări emblematice precum dodo și moa.
Un studiu din 2020, co-autor al căruia a fost Blackburn, a concluzionat că pe Pământ ar exista de patru ori mai multe specii de păsări incapabile de zbor, dacă nu ar fi existat extincțiile cauzate de oameni. Pierderea capacității de zbor a avut loc de cel puțin 150 de ori în diferite grupuri de păsări de-a lungul istoriei evolutive. Ferran Sayol, autor principal al studiului, afirmă că multe dintre aceste specii au prosperat pe insule fără prădători, dar au dispărut curând după sosirea oamenilor, ceea ce face ca lipsa capacității de zbor să pară mai rară decât a fost în realitate.
