Rușii au lansat o platformă online dedicată „adversarilor națiunii”
Activiști ruși au creat o platformă numită „Rusofobi”, pe care postează numele persoanelor și organizațiilor considerate de autori ca acționând împotriva intereselor Rusiei. Această informație a fost publicată de presa rusă.
Pe site-ul „Rusofobi” vor fi publicate informații despre cei care, prin acțiunile lor, încearcă să destabilizeze situația socială și politică din Rusia, să dezbine comunitatea și să dăuneze Rusiei în sfera internațională. Organizația din care fac parte veterani ai războiului din Ucraina și „patrioți ruși” autoproclamați a anunțat că rușii „ar trebui să cunoască de la prima mână” cine sunt oamenii ostili patriei. Aceștia susțin că persoanele respective lucrează sub pretextul luptei pentru valori democratice, primind salarii de la fundații occidentale și promovând o agendă antirusă.
„Toți cei care lucrează împotriva Rusiei vor fi incluși. Nimeni nu se va putea ascunde”, au adăugat ei.
Cine apare pe listă
Lista, care include deja 171 de nume, este împărțită între „dușmani” și „organizații ostile” și prezintă motivele includerii respectivelor persoane sau entități, precum și datele personale. Printre cei menționați pe listă se află președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, jucătorul de şah și opozantul rus Garry Kasparov, și fostul prim-ministru rus Mihail Kasianov.
Inițiativa amintește de Mîrotvoreț, un portal ucrainean creat în 2014, care publică periodic o listă cu persoane considerate de autorii site-ului a fi „dușmani ai Ucrainei”, ale căror acțiuni amenință securitatea națională a Ucrainei, pacea, securitatea umană și dreptul internațional.
