Provocări de Paște pentru energia europeană: un surplus de producție și o cerere scăzută
Întreg sistemul energetic european se va confrunta cu provocări pe 20 aprilie, când Paştele ortodox şi cel catolic vor fi sărbătorite în aceeaşi zi. În cazul în care vremea va fi însorită, se estimează o producţie foarte mare de energie fotovoltaică, în contrast cu un consum de electricitate extrem de redus, conform operatorului de transport şi sistem român, Transelectrica.
Virgiliu Ivan, şeful Dispecerului Energetic Naţional (DEN), a declarat că se iau măsuri de pregătire pentru a gestiona această situaţie. „Ne pregătim şi căutăm soluţii adecvate. Având în vedere suprapunerea datelor pentru sărbătorile pascale, la nivel european s-a format o grupă dedicată pregătirii funcţionării Sistemului Electroenergetic interconectat, implicând toţi operatorii de transport şi sistem din Europa şi la nivelul ENSTO-E”, a explicat Ivan.
În ultimii ani, s-au instalat numeroase centrale fotovoltaice, iar puterea instalată la prosumatori a crescut semnificativ, nu doar în România, ci şi în întreaga Europă. În scenariul cel mai defavorabil, dacă vremea va fi frumoasă în zilele de Paşte, provocările se vor intensifica.
La nivelul României, se estimează că nivelul de consum ar putea scădea la un minim de 2.000 MW. De exemplu, anul trecut, în prima zi de Paşte, consumul minim a fost de 2.700 MW, iar anul acesta se preconizează o scădere suplimentară, având în vedere că puterea instalată la prosumatori a crescut cu aproximativ 1.000 MW.
România dispune de parcuri fotovoltaice comerciale mari cu o putere instalată de peste 2.300 MW, la care se adaugă sisteme de producţie ale prosumatorilor de mai mult de 2.400 MW. Anul trecut, în timpul Paştelui ortodox, Grecia a suspendat importurile de curent electric din cauza excesului de energie solară şi a consumului scăzut.
