Poșta Română își modernizează serviciile de livrare și transformă poștașii în curieri eficienți!

Daniel
Moderator Daniel
3 Min Citire
Sursa foto: The Entertainment Photo

Poșta Română își modernizează serviciile de livrare

Compania Naţională Poşta Română își propune să dezvolte serviciul de curierat și coletărie prin construirea unei infrastructuri specifice și transformarea poștașilor în curieri eficienți. Valentin Ştefan, CEO-ul Poștei Române, a declarat că este timpul să se treacă la livrări în coletărie, similar cu practicile din industrie. „Nu o s-o facem ca o activitate istorică, ci ca un start-up. Putem să începem de la zero, practic, să fie un nou business”, a explicat el.

Potrivit lui Ştefan, anul trecut s-au realizat pași importanți din punct de vedere administrativ, iar anul acesta se pot observa rezultatele. Primul pas a fost construirea de Hub-uri și echipamente de sortare, ceea ce va facilita integrarea volumelor în rețeaua poștală. De asemenea, el a subliniat că va urma o serie de investiții în infrastructură și în pregătirea rețelei de curierat.

„Deşi avem o reţea generoasă şi oameni foarte muncitori, ei trebuie să fie pregătiţi să accepte tehnologia şi să înţeleagă că meseria de poştaş nu mai există! Se închide un capitol de peste o sută de ani în această industrie”, a continuat el. În prezent, Poșta Română are doar 2.000 de curieri, dar ambiția companiei este de a crește acest număr semnificativ.

În ultimii trei ani, numărul de salariați a scăzut de la 25.000 la 20.000, însă volumul de livrări a crescut, ceea ce a îmbunătățit eficiența operațională. „Am reuşit în ultimii ani să stabilizăm compania, ceea ce ne permite să creştem de acum înainte”, a adăugat Ştefan.

Publicitate
Ad Image

În viitor, Poșta Română își propune să creeze o rețea de lockere, cu scopul de a genera profit. „Ambiţia noastră cu reţeaua de lockere este să aibă un rol comercial, să livrăm coletul şi să existe un profit. Vrem să ducem reţeaua de lockere nu doar în zonele urbane, ci şi în zonele care nu fac faţă din punct de vedere comercial. Reţeaua de lockere va fi una naţională, nu doar urbană”, a concluzionat Valentin Ştefan.

Aflat la cea de-a 12-a ediţie, evenimentul Courier & Postal Services Forum 2025 își propune să aducă împreună furnizori de servicii de curierat și postale, retaileri online și furnizori de servicii și produse adresate industriei.

Distribuie acest articol
Lasa un comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *