Bancnote de 100 de euro, suspectate a fi contrafăcute, găsite la un tânăr de 15 ani
Poliţiştii au descoperit mai multe bancnote de 100 de euro suspectate a fi contrafăcute la domiciliul unui adolescent de 15 ani din comuna Rugineşti, în urma unei percheziţii. Acţiunea a fost realizată de Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Vrancea, vineri.
Conform informaţiilor, o parte dintre bancnotele contrafăcute ar fi fost deja puse în circulaţie în municipiul Adjud şi în localităţile învecinate. Percheziţia s-a desfăşurat în cadrul unui dosar penal instrumentat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Adjud, care vizează persoane suspectate de punerea în circulaţie a valorilor falsificate.
Au fost executate patru mandate de aducere în judeţele Vrancea şi Bacău, precum şi un mandat de percheziţie domiciliară în comuna Rugineşti. În urma acestor activităţi, poliţiştii au găsit la locuinţa tânărului bancnote de 100 de euro, unele dintre ele fiind deja plasate pe piaţă.
Bancnotele au fost ridicate pentru expertizare, iar după analiza efectuată se va stabili autenticitatea acestora. Cercetările sunt în derulare, fiind coordonate de procurori, pentru documentarea întregii activităţi infracţionale.
