Mitinguri masive în SUA împotriva lui Trump
Peste 500.000 de persoane sunt așteptate să participe sâmbătă la proteste organizate în mai multe zone din America împotriva președintelui Donald Trump. Manifestațiile, organizate de gruparea MoveOn și alte organizații progresiste, denunță „un asalt total asupra guvernului, economiei și democrației” orchestrat de Trump, Elon Musk și „acoliții lor miliardari”.
Organizații de stânga din Statele Unite anunță că sâmbătă vor avea loc peste 1.000 de proteste în toată țara, inclusiv la Washington DC, în capitalele de stat și în Florida, pentru a denunța ceea ce numesc „extinderea autoritară și agenda susținută de miliardari” a președintelui Donald Trump. Potrivit estimărilor organizatorilor, participarea ar putea depăși 500.000 de persoane.
Acțiunea, numită „Hands Off”, este organizată de gruparea MoveOn, împreună cu zeci de alte organizații progresiste din domeniul muncii, mediului și drepturilor civile. Ezra Levin, cofondator al mișcării Indivisible, a declarat că „acesta se anunţă a fi cel mai mare protest de o singură zi din ultimii câţiva ani din istoria Americii”.
Cel mai amplu miting este programat să aibă loc pe National Mall din Washington DC, unde vor vorbi mai mulți membri ai Congresului, printre care democrații Jamie Raskin (Maryland), Maxwell Frost (Florida) și Ilhan Omar (Minnesota).
Pe site-ul oficial al protestului se afirmă: „Aceasta este o mobilizare la nivel naţional pentru a opri cea mai neruşinată acaparare de putere din istoria modernă. Trump, Musk şi acoliţii lor miliardari orchestrează un asalt total asupra guvernului nostru, economiei noastre şi drepturilor noastre fundamentale – permis de Congres la fiecare pas al drumului”.
Protestatarii susțin că Trump și susținătorii săi doresc să „desfiinţeze America” prin închiderea birourilor de securitate socială, concedierea lucrătorilor esențiali, eliminarea protecției consumatorilor și distrugerea Medicaid, toate pentru a-și finanța „escrocheria fiscală a miliardarilor”.
Protestele vin într-un moment de tensiune economică, după ce piaţa bursieră s-a prăbuşit în urma anunțului făcut de Trump la 1 aprilie privind impunerea unor noi tarife vamale. În pofida reacțiilor negative, președintele a declarat că „politicile mele nu se vor schimba niciodată”. Potrivit unui sondaj Reuters, rata de aprobat a lui Donald Trump a scăzut la 43%, cel mai scăzut nivel de la începerea celui de-al doilea mandat.
O mobilizare similară a avut loc în 2017, după prima alegere a lui Trump, când peste 470.000 de persoane au participat la Women’s March din Washington DC, devenind cel mai mare protest de o singură zi din istoria SUA.
