Căpițele de fân ale României: O comoară pe cale de dispariție
Căpițele aurii de fân au reprezentat un simbol al vieții rurale din România timp de sute de ani. Grămezile, înalte de 3 metri, sunt rezultatul muncii grele a familiilor de la sat, implicându-i pe toți membrii, de la copii la bunici. Aceste elemente de tradiție, odinioară nelipsite din peisajul oricărei așezări rurale românești, devin tot mai rare, iar, într-un viitor nu foarte îndepărtat, riscă să rămână doar o amintire.
La munca de pe terenurile mănoase ale României, familiile taie iarba crescută până la brâu, o lasă să se usuce în soarele fierbinte și o stivuiesc pentru a fi depozitată peste iarnă, protejând fânul de vânturi aspre, ploi abundente și zăpadă. Aceste scene se repetă an de an, de generații întregi, pe câmpurile României, unde localnicii obișnuiesc să planifice din vară resursele oferite de natură pentru a-și hrăni animalele pe timpul iernii.
Gestul de a clădi căpițe de fân nu servește doar sătenilor, ci și ecosistemelor locale. Cercetările arată că pajiștile din România se numără printre cele mai biodiverse ecosisteme terestre din lume, adăpostind zeci de specii de insecte și peste 100 de specii de ierburi și flori, inclusiv păiuș și scabioasă de câmp. Activitatea umană contribuie la bogăția acestor habitate, iar studiile sugerează că fânețele tradiționale din România pot fi mai bogate în viață sălbatică decât pajiștile gestionate ca rezervații naturale.
România găzduiește unele dintre cele mai mari pășuni din Europa, gestionate prin metode tradiționale. Totuși, pe măsură ce agricultura modernă se dezvoltă, căpițele de fân devin un simbol al unui mod de viață pe cale de dispariție. Sarig Attila, un fermier din Ghimeș-Făget, un mic sat de munte din Carpații Orientali, afirmă: „Iubesc locul în care am crescut. Văd o valoare uriașă în ceea ce au creat strămoșii noștri – atingerea lor blândă asupra naturii și modul în care lucrează câmpurile, creând o biodiversitate atât de bogată.” În Ghimeș-Făget, mulți săteni pot numi mai mult de 120 de specii de plante.
În contrast, în cea mai mare parte a Europei de Vest, utilizarea îngrășămintelor artificiale a dus la dispariția pajiștilor bogate în viață sălbatică. Regatul Unit a pierdut 97% din pajiștile cu flori sălbatice din anii 1930. Însă, și în România, tinerii părăsesc satele în căutarea unor locuri de muncă în alte zone ale Europei, iar animalele de tracțiune sunt înlocuite de mașini și îngrășăminte. În ultimii 15 ani, utilajele mici au început să își facă loc în Ghimeș-Făget, unde fermierii își aleg tractoarele pentru eficiența lor.
Nat Page, director al Fundației Adept, o organizație de conservare a biodiversității și de dezvoltare rurală, lucrează cu fermierii pentru a găsi cele mai bune modalități de gestionare a pajiștilor. Aceasta îi ajută pe fermieri să acceseze fonduri pentru protejarea biodiversității și să creeze piețe pentru produsele lor, acoperind 30.000 de hectare de pășuni la sud de Sighișoara, gestionate de aproximativ 5.000 de mici fermieri.
Cu toate acestea, distrugerea metodelor tradiționale din România continuă neabătut. În unele zone, jumătate dintre pajiștile cu fân rămân necosite, iar localnicii luptă pentru a se asigura că fânețele aurii nu devin relicve ale trecutului.
