Băsescu dezvăluie: „Nu voi accepta niciodată că Călin Georgescu ar fi fost motivul anulării alegerilor”. Ce teorie are fostul președinte?

Daniel
Moderator Daniel
4 Min Citire
Sursa foto: The Entertainment Photo

Băsescu dezvăluie: „Nu voi accepta niciodată că Călin Georgescu ar fi fost motivul anulării alegerilor”

Traian Băsescu a declarat, luni, că nu va accepta niciodată ideea că motivul anulării alegerilor prezidențiale a fost Călin Georgescu, pe care îl consideră „un șarlatan”. Fostul președinte a adăugat că anularea alegerilor de anul trecut a avut loc din cauza faptului că Marcel Ciolacu nu a intrat în turul al doilea.

„În ce mă privește, n-am să cred niciodată că motivul anulării alegerilor a fost Călin Georgescu. Îl consider un șarlatan. Dar nu el a fost motivul anulării alegerilor. Și vă invit să facem un exercițiu. Dacă ar fi fost în turul doi Ciolacu și Călin Georgescu, s-ar fi anulat alegerile? Nu vreau un răspuns, dar e o întrebare pe care mi-am pus-o. Am ajuns la concluzia că oricum aș da-o, nu ies la o soluție. Așa că am renunțat să-mi dau un răspuns, altul decât cel care vine în mod firesc. Dacă PSD ar fi avut pe Ciolacu în turul doi, alegerile nu se anulau. Dacă n-au avut niciun reprezentant, alegerile s-au anulat”, a afirmat Băsescu.

La semnalarea faptului că nu PSD a anulat alegerile, fiind o decizie la cel mai înalt nivel al statului român, Băsescu a precizat că știe că afirmația sa „stârnește întrebări, dar sigur că nu era numai Ciolacu”. El a explicat că, conform legii, responsabilitatea organizării alegerilor corecte revine Guvernului României, nu CSAT sau președintelui.

Băsescu a reamintit că turul întâi a fost validat, însă a apărut „un fluturaș” de la CSAT care menționa „suspecți ruși”, ceea ce a dus la anularea alegerilor. Fostul președinte a discutat despre prima încercare de renumărare a voturilor, astfel încât PSD să verifice dacă Ciolacu ar fi intrat în turul al doilea, iar ulterior CCR a anulat alegerile, creându-se „diversiunea cu CSAT care a găsit un document care proba frauda lui Georgescu”.

Publicitate
Ad Image

„A început turul doi, a început votul și s-a venit cu un fluturaș de ăsta de la CSAT: «ia uite, sunt suspecți ruși și în baza lui se pare că s-au anulat alegerile». Este ridicol să mă facă cineva pe mine, care am experiență în a avea parte de contestarea PSD și a liberalilor, e imposibil să mă convingă cineva că întâi s-a validat turul unu și pe urmă s-au răzgândit, având temei legal. Nu. Răzgândirea a venit. Au încercat întâi un soi de renumărare”, a explicat Băsescu.

El a adăugat că, la alegerile din 2009, s-a constatat că voturile furate erau de la cei care lucrau pentru Geoană. „Același lucru l-a încercat acum Ciolacu. Și-a dat seama că nu merge și atunci s-a creat diversiunea cu CSAT care a găsit un document care proba frauda lui Georgescu. Concluzie. Dacă Ciolacu intra în turul doi, nu se anulau alegerile”, a concluzionat Băsescu.

Distribuie acest articol
Lasa un comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *