Reacția Beijingului la comentariile lui JD Vance despre împrumuturile americane
China a calificat marți drept „nepoliticoase” comentariile vicepreședintelui american JD Vance, care a afirmat într-un interviu că Washingtonul împrumută bani de la „țăranii chinezi” pentru a achiziționa produsele acestora. Într-o apariție pe canalul conservator Fox News, Vance a susținut ofensiva comercială a președintelui Donald Trump, care a provocat turbulențe în economia globală prin impunerea de tarife, în special Chinei, în ciuda temerilor legate de repercusiuni și a criticilor din interiorul propriului partid.
Vance a descris măsurile lui Trump drept un antidot pentru „economia globalistă”, care, conform lui, nu funcționează în beneficiul americanilor. „Împrumutăm bani de la țăranii chinezi pentru a cumpăra lucrurile pe care le produc acei țărani”, a declarat el. „Asta nu e o rețetă de prosperitate economică. Nu e o rețetă pentru prețuri mici și nu e o rețetă pentru locuri de muncă bune în Statele Unite ale Americii”, a adăugat el.
În reacția sa, un purtător de cuvânt al Ministerului de Externe chinez a declarat că „poziția Chinei privind relațiile economice și comerciale chino-americane (a fost) clar exprimată”. Lin Jian a adăugat că este „surprinzător și trist” să audă cuvinte atât de „ignorante și nepoliticoase” din partea vicepreședintelui american.
Donald Trump a impus un tarif suplimentar de 20% pentru produsele chinezești care intră în Statele Unite, tarif care urmează să crească la 54%. Ca răspuns, Beijingul a anunțat impunerea, începând de joi, a unor tarife noi la mărfurile americane, în valoare de 34%. Președintele american a amenințat că va crește în continuare taxele vamale cu încă 50%, dacă Beijingul își va menține răspunsul.
