Negocierile dintre SUA și Rusia revin joi la Istanbul, dar subiectul păcii va lipsi. „Ucraina nu figurează deloc pe lista de discuții”

Daniel
Moderator Daniel
1 Min Citire
Sursa foto: The Entertainment Photo

Negocierile dintre SUA și Rusia revin la Istanbul, dar subiectul păcii va lipsi

Statele Unite şi Rusia vor purta discuţii joi la Istanbul cu privire la restabilirea unor activităţi ale ambasadelor lor, care au fost reduse semnificativ în urma invaziei Ucrainei de către Moscova. Departamentul de Stat american a anunţat că aceste discuţii nu vor aborda probleme politice sau de securitate, iar Ucraina nu va figura deloc pe agenda întâlnirii.

Purtătoarea de cuvânt a Departamentului de Stat, Tammy Bruce, a declarat că discuţiile se referă exclusiv la operaţiunile ambasadelor din cele două ţări. Delegaţiile participante la această rundă de consultări vor fi conduse de partea rusă de noul ambasador în SUA, Alexander Darciev, iar de partea americană de Sonata Coulter, adjuncta asistentului secretarului de stat pentru Rusia şi Europa Centrală.

Ambele delegaţii vor fi formate exclusiv din diplomaţi, iar discuţiile se vor axa pe normalizarea operaţiunilor misiunilor diplomatice. Precedenta rundă de consultări ruso-americane pe aceeaşi temă a avut loc tot la Istanbul pe 27 februarie.

Distribuie acest articol
Lasa un comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *