Trump tachină reacțiile globale în disputa tarifară
Donald Trump sfidează căderea piețelor financiare și duce războiul comercial la un nou nivel. A crescut de azi taxele vamale pentru China la 104%. De asemenea, au intrat în vigoare tarifele vamale pentru 60 de țări din lume, inclusiv pentru Uniunea Europeană. Astfel, de astăzi, orice produs din UE importat în America se taxează suplimentar cu 20%.
Liderul de la Casa Albă ironizează reacțiile internaționale și susține că liderii lumii cad în genunchi în fața lui după impunerea tarifelor și îl imploră să negocieze. „Vă spun că aceste țări încearcă să mă sune, nu știu cum să îmi mai facă pe plac, mă pupă în fund, mă imploră: Te rog, te rog, să ajungem la un acord. Fac orice, fac orice, domnule!”, a declarat Trump.
El a adăugat: „Vă mai spun încă o dată: Nu puteți negocia așa! Dacă negocierile ar fi preluate de Congres, atunci cel mai bine vindeți rapid toate acțiunile pe care le aveți la Statele Unite, că intră în faliment. Știu ce fac, la naiba, și voi știți asta. De asta m-ați votat!”
Trump a zguduit din nou piețele după anunțul taxelor de 104% pentru produsele importate din China. Bursele asiatice s-au prăbușit din nou în această dimineață, iar piețele au scăzut între 0.8 și 3.5 procente după intrarea în vigoare a noilor tarife. În același timp, a fost înregistrată cea mai scăzută valoare a petrolului din ultimii patru ani, iar analiștii se tem de o eventuală recesiune.
Piața americană a marcat încă o zi de cădere, indicele S&P 500 înregistrând cele mai mari pierderi într-un interval de patru zile de când a fost creat. Mai mult de 85% din pierderile totale de 5,8 mii de miliarde de dolari sunt înregistrate de cei așa-ziși „șapte magnifici”: Nvidia, Alphabet, Amazon, Apple, Microsoft, Meta și Tesla.
