Răspunsul PSD la susținerea USR pentru Nicușor Dan în cursa pentru președinție pe 4 mai
Prim-vicepreşedintele PSD, Sorin Grindeanu, a declarat miercuri că actuala coaliţie de guvernare are un candidat clar, referindu-se la Crin Antonescu, care tocmai şi-a lansat programul pentru alegerile prezidenţiale. Aceasta a venit în contextul în care USR a anunţat retragerea sprijinului pentru Elena Lasconi.
„Şi ce să fac eu? Noi avem un candidat care tocmai şi-a lansat programul şi va câştiga”, a afirmat Grindeanu, subliniind că PSD va face campanie pentru Antonescu.
Întrebat despre presiunile lui Nicuşor Dan pentru ca toţi candidaţii pro-europeni să colaboreze, Grindeanu a declarat: „Presiuni? Nu. Au fost tactici ale lui Nicuşor Dan, aşa cum a făcut şi la alegerile locale, când a venit cu bau-bau legat de Piedone. Aceleaşi tactici le aplică şi acum. Să îşi vadă de ale lui, să îşi vadă de Primăria Generală în primul rând, că de aia l-au votat bucureştenii. Restul, noi avem un candidat.”
