Creierul activează mecanisme de „autoconsum” în timpul maratonului
Un maraton nu solicită doar mușchii și inima, ci și creierul. Potrivit unui studiu recent, în timpul efortului fizic extrem, creierul începe să consume o parte din structura sa pentru a obține energie. Mai exact, folosește mielina, un strat gras care învelește și protejează conexiunile dintre celulele nervoase, ca sursă alternativă de „combustibil”. Cercetătorii au observat scăderi semnificative ale acestei substanțe la alergători, la doar două zile după cursă.
Deși alergarea la maraton este considerată o activitate ideală pentru menținerea formei fizice, ea poate avea un impact puternic asupra organismului. Poate afecta rinichii, poate provoca probleme digestive, crește riscul de insuficiență cardiacă și duce la leziuni ale sistemului musculo-scheletic. Chiar și primul maratonist din istorie, soldatul grec Pheidippides, ar fi murit imediat după ce și-a încheiat cursa.
Studiul, publicat pe 24 martie în revista Nature Metabolism, a observat o scădere a unui biomarker esențial al mielinei, la alergătorii de maraton imediat după cursă. Autorii studiului susțin că acest lucru sugerează că, în condiții extreme, creierul recurge la mielină ca sursă de energie. Vestea bună pentru alergătorii de cursă lungă este că aceste efecte par să fie reversibile.
După ce organismul epuizează sursa principală de energie, glucoza, acesta apelează la rezervele alternative, metabolizând grăsimile. Creierul consumă aproximativ 20% din energia totală a corpului, ceea ce înseamnă că poate suferi rapid daune dacă rămâne fără „combustibil”.
Cercetătorii au scanat creierul a 10 alergători cu 48 de ore înainte de maraton și apoi din nou la două zile, două săptămâni și două luni după cursă. S-au folosit de imagistica prin rezonanță magnetică (IRM), care poate detecta moleculele de apă prinse între straturile de mielină. Rezultatele au arătat că, la două zile după cursă, semnalele IRM din 12 regiuni ale creierului erau reduse comparativ cu cele de dinainte de maraton, în unele cazuri, cu până la 28%. Totuși, modificările la nivelul general al mielinei nu au fost statistic semnificative, ceea ce sugerează că efectele sunt localizate în zone specifice.
Zonele în care au fost observate cele mai mari modificări sunt cele implicate în controlul motor și în reglarea emoțiilor, ceea ce reflectă efortul fizic și psihic pe care creierul îl depune pentru a duce la capăt un maraton. La două luni după cursă, toate măsurătorile mielinei au revenit la valorile de bază.
Un alt expert a afirmat că rezultatele studiului se aliniază cu modul în care neurologii înțeleg funcționarea mielinei. Mielina este într-un proces continuu de formare și degradare, iar studiul oferă dovezi solide că, după un maraton, nevoile metabolice ale creierului cresc. Astfel, „combustibilul” stocat în mielină este consumat mai rapid decât în mod normal, ceea ce poate duce la micșorarea volumului cerebral.
Aceste descoperiri nu înseamnă că alergătorii ar trebui să evite maratoanele pentru binele creierului lor. Totuși, dimensiunea redusă a eșantionului necesită studii suplimentare pentru a trasa concluzii clare privind efectele maratoanelor asupra creierului. Efectele limitate asupra nivelului general de mielină indică, de asemenea, nevoia de cercetări mai detaliate. Aceste efecte ar putea implica riscuri crescute pentru anumite categorii de sportivi, în special pentru persoanele cu scleroză laterală amiotrofică (ALS), unde exercițiile fizice excesive ar putea agrava problemele existente.
