Boeing se confruntă cu o pierdere uriașă din cauza unei toalete înfundate
Mii de avioane Boeing 737 ar putea necesita modificări, după ce un zbor a fost deviat când un pasager a rămas blocat în toaleta aeronavei din cauza unei încuietori stricată. Administrația Federală a Aviației (FAA) din SUA a publicat o notificare prin care propune o directivă de navigabilitate pentru 2.612 avioane Boeing înregistrate în SUA.
FAA a primit un raport conform căruia un pasager a fost blocat în toaletă în timpul unui zbor, iar însoțitorii de zbor nu au reușit să deschidă ușa. Ca urmare, piloții au fost obligați să efectueze o „aterizare neprogramată”. Această situație ridică riscuri de rănire gravă pentru pasagerii blocați în caz de turbulențe severe sau urgențe medicale.
Agenția a identificat încuietori cu patru tipuri de piese care trebuie înlocuite, ceea ce ar putea costa companiile aeriene până la 3,4 milioane de dolari, inclusiv costurile de manoperă. Aceste costuri ar putea fi parțial acoperite de Boeing.
Notificarea FAA se aplică anumitor modele de aeronave, inclusiv 737-700, 737-800, 737-900, 737-900ER, 737 Max 8 și 737 Max 9. Potrivit site-ului Boeing, 3.461 dintre aceste avioane au fost livrate clienților din SUA, iar directiva sugerează că până la trei sferturi dintre acestea au încuietori potențial problematice.
FAA a dat termen părților interesate până pe 27 mai pentru a răspunde directivei propuse. Deși agenția nu a oferit detalii suplimentare despre zborul care a determinat notificarea, aceasta nu este prima dată când problemele legate de toalete au afectat zborurile. Recent, pasagerii Air India au experimentat un zbor de nouă ore către nicăieri, întorcându-se la Chicago din cauza unor toalete nefuncționale. De asemenea, în februarie 2024, un avion care zbura de la Amsterdam la Los Angeles a trebuit să se întoarcă din cauza problemelor cu majoritatea toaletelor.
