Atac incendiar la o închisoare din Franța: Trei vehicule distruse în fața unității de detenție

Daniel
Moderator Daniel
2 Min Citire
Sursa foto: The Entertainment Photo

Atac incendiar la o închisoare din Franța

Trei vehicule au fost incendiate miercuri dimineaţa în faţa închisorii din Tarascon, situată în sudul Franţei, ca parte a unor atacuri coordonate asupra mai multor închisori din ţară. Procurorul oraşului, Laurent Gumbau, a declarat că incendiile au avut loc într-o parcare izolată, rezervată personalului, care este „împrejmuită şi în care accesul se face pe baza unui cod digital”.

Un alt vehicul, aparţinând unui gardian al închisorii, a fost incendiat în timpul nopţii, dar de această dată, în faţa locuinţei sale, a precizat Jessy Zagari, delegat regional al sindicatului FO Penitentiaire.

În regiunea pariziană, au fost descoperite înscrisuri cu mesajul „DDPF”, care înseamnă „Drepturile deţinuţilor francezi”, pe holul unei clădiri în care locuieşte un gardian din Villenoy, unde ar fi izbucnit, de asemenea, un incendiu.

Începând de duminică, o serie de atacuri, însoţite uneori de înscrisuri misterioase, au vizat închisori, incluzând vehicule incendiate şi focuri de armă de tip „Kalașnikov” trase asupra porţii închisorii din Toulon, situată în sud-estul Franţei.

Publicitate
Ad Image

Parchetul Naţional Antiterorist a preluat marţi ancheta pentru a identifica autorii acestor evenimente violente. Ministrul Justiţiei, Gerald Darmanin, a declarat că există „în mod evident persoane care încearcă să destabilizeze statul prin intimidare”, în contextul angajării guvernului francez în lupta împotriva traficului de droguri.

Ministrul intenţionează să închidă cei mai mari 100 de traficanţi de droguri într-o închisoare de înaltă securitate. În paralel, parlamentarii din Franţa lucrează la o lege care „să elibereze Franţa din capcana traficului de droguri” şi care prevede crearea unui Parchet Naţional de Combatere a Criminalităţii Organizate.

Distribuie acest articol
Lasa un comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *