Ministrul Muncii, emoționat până la lacrimi după adoptarea moțiunii în Senat: „Este o mare nedreptate”

Daniel
Moderator Daniel
2 Min Citire
Sursa foto: The Entertainment Photo

Ministrul Muncii, emoționat după adoptarea moțiunii în Senat

Moțiunea simplă depusă de AUR, SOS și POT împotriva ministrului Muncii, Simona Bucura Oprescu, a fost adoptată surprinzător în Senat. 61 de senatori ai opoziției au votat pentru, în timp ce doar 59 de aleși ai puterii au votat împotrivă. La finalul ședinței de plen, ministrul a exprimat emoții profunde, afirmând că ceea ce s-a întâmplat este o „mare nedreptate”.

„Munca pe care am depus-o în decursul unei îndelungate perioade de timp în politică, în folosul românilor. În toată cariera mea am luptat împotriva nedreptății. Consider că munca pe care am făcut-o e cu adevărat în folosul românilor și ce s-a întâmplat azi e o nedreptate”, a declarat Bucura Oprescu.

Partidele din coaliția de guvernare, PSD, PNL și UDMR, dispun de 68 de senatori, dintre care doar 62 au fost prezenți, însă nu toți au votat împotriva moțiunii intitulate „Sistemul de pensii – un joc de-a alba-neagra cu viețile părinților și bunicilor noștri”. Alături de AUR, SOS și POT, toți cei 19 senatori ai USR au votat de asemenea în favoarea moțiunii.

Potrivit regulamentului celor două Camere ale Parlamentului, adoptarea moțiunii simple nu duce la demiterea ministrului în cauză. Totuși, AUR a cerut demisia Simonei Bucura Oprescu după votul dat de senatori.

Publicitate
Ad Image
Distribuie acest articol
Lasa un comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *