Taxele lui Trump amenință bugetul lui Moș Crăciun: Copiii din America riscă să primească „doar două păpuși în loc de treizeci”, avertizează președintele SUA.

Daniel
Moderator Daniel
2 Min Citire
Sursa foto: The Entertainment Photo

Taxele lui Trump amenință bugetul lui Moș Crăciun

Preşedintele american Donald Trump a recunoscut, la sfârşitul unei reuniuni a Cabinetului, că introducerea taxelor vamale poate perturba lanţurile de aprovizionare, goli anumite raioane şi reduce numărul de produse vândute. Trump a declarat: „Ei, bine, poate că copiii vor avea două păpuşi în loc de 30. Şi poate că cele două păpuşi vor costa cu câţiva dolari mai mult decât de obicei.”

Mai mulţi fabricanţi şi vânzători cu amănuntul de jucării americani au început să-şi suspende comenzile din cauza repercusiunilor taxelor vamale, ceea ce poate avea consecinţe asupra sărbătorilor de iarnă, având în vedere că fabricarea, ambalarea şi expedierea anumitor produse pot dura luni de zile. Greg Ahearn, CEO-ul grupului american Toy Association, a avertizat: „Lanţul de aprovizionare îngheţat pune Crăciunul în pericol.”

În plus, Departamentul american al Comerţului a anunţat că economia americană s-a contractat cu 0,3% în primul trimestru, o veste surprinzătoare. Trump a afirmat că aceasta „n-are nimic a face cu taxele vamale” și a subliniat că războiul său comercial va produce prejudicii mai mari Chinei decât Statelor Unite. El a adăugat că Statele Unite nu au „cu adevărat” nevoie de importuri chineze, promițând că economia va decola în curând, dar mai întâi trebuie să se debaraseze de soldurile lui Joe Biden.

Distribuie acest articol
Lasa un comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *