Turcia își menține angajamentul față de realizarea canalului care va conecta Marea Neagră de Marea Marmara

Daniel
Moderator Daniel
3 Min Citire
Sursa foto: The Entertainment Photo

Turcia își menține angajamentul față de realizarea canalului care va conecta Marea Neagră de Marea Marmara

Turcia este hotărâtă să construiască un canal navigabil între Marea Neagră şi Marea Marmara, având ca scop reducerea presiunii asupra Strâmtorii Bosfor, a declarat un ministru din Guvernul de la Ankara. Proiectul va fi continuat atunci când va fi asigurată finanţarea necesară, în ciuda criticilor legate de impactul asupra mediului.

În 2021, preşedintele Tayyip Erdogan a pus piatra de temelie pentru „Kanal Istanbul”, o cale navigabilă cu o lungime de 45 de kilometri. Canalul va începe în districtul Kucukcekmece, lângă Marea Marmara, unde există un lac interior, se va îndrepta spre rezervorul Sazlidere și se va termina la Marea Neagră, la nord de localitatea Durusu. Canalul va avea o adâncime de 25 de metri şi o lăţime de 400 de metri, fiind integrat cu noi porturi și centre logistice și va include trei tuneluri subterane pentru autovehicule.

Iniţiativa, descrisă de Erdogan ca o „nebunie” la dezvăluirea sa, are un cost estimat la 75 de miliarde de lire turcești (aproximativ 1,95 miliarde de dolari). Criticii proiectului au pus sub semnul întrebării viabilitatea acestuia și au avertizat că va provoca pagube mediului, ecosistemului marin și va afecta aprovizionarea cu apă potabilă a celui mai mare oraș din Turcia.

Proiectul a fost îngheţat în ultimii ani din cauza problemelor economice, a lipsei de finanţare și a opoziției opiniei publice. Ministrul turc al Transporturilor și Infrastructurii, Abdulkadir Uraloglu, a afirmat că proiectul nu a fost abandonat și că, deși nu este pe agenda actuală, va fi realizat atunci când va fi găsită formula adecvată de finanțare.

Publicitate
Ad Image

Declarațiile ministrului vin după afirmațiile colegului său de la Mediu, Murat Kurum, care a susținut că proiectul nu mai figura pe agenda Guvernului. Această situație a fost amplificată de o campanie de intimidare împotriva reprezentanților partidelor de opoziție din municipiul Istanbul, unde primarul Ekrem Imamoglu, un critic vocal al președintelui Erdogan, a fost arestat în martie, fiind acuzat de corupție, acuzație pe care o respinge. Arestarea sa a provocat proteste și turbulențe economice, Guvernul negând orice presiune asupra justiției.

Etichete:
Distribuie acest articol
Lasa un comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *