Cât te costă să oprești ilegal în 2025? Reguli esențiale despre staționarea necorespunzătoare a autovehiculului
Începând cu 1 ianuarie 2025, Codul Rutier din România a suferit modificări semnificative, având ca scop îmbunătățirea siguranței rutiere și reducerea indisciplinei în trafic. Una dintre cele mai importante schimbări este majorarea valorii punctului de amendă la 202,5 lei. Această actualizare va afecta direct sancțiunile pentru abateri frecvente, precum oprirea neregulamentară, care pot ajunge la peste 600 de lei.
Ce înseamnă oprire neregulamentară
Conform Codului Rutier, oprirea este definită ca imobilizarea voluntară a unui vehicul pentru o durată de maximum 5 minute. Oprirea devine neregulamentară dacă este efectuată într-un loc unde este interzisă prin indicatoare, marcaje rutiere sau reglementări legale. Exemple de locuri în care oprirea este interzisă includ:
- pe trecerile de pietoni sau la mai puțin de 25 de metri înainte de acestea;
- în stațiile de transport public (autobuz/tramvai);
- pe trotuar, fără marcaje speciale;
- în zona de acțiune a indicatorului „Oprirea interzisă”;
- pe trecerile la nivel cu calea ferată, la o distanță mai mică de 50 m înainte și după;
- pe poduri, pasaje denivelate, viaducte;
- în curbe și în alte locuri cu vizibilitate redusă sub 50 m;
- în intersecții, inclusiv cele cu circulație în sens giratoriu;
- pe pistele obligatorii pentru pietoni și/sau bicicliști;
- pe trotuar, dacă nu se asigură un spațiu de cel puțin 1 m pentru circulația pietonilor.
Diferența dintre oprire interzisă și staționare interzisă
Diferența dintre oprire și staționare constă în durata de imobilizare a vehiculului. Oprirea se referă la o imobilizare de maximum 5 minute, în timp ce staționarea este considerată imobilizarea voluntară pentru mai mult de 5 minute, fără un motiv legat de trafic.
Când se interzice staționarea voluntară a vehiculelor
Staționarea este interzisă în toate cazurile în care oprirea este interzisă, dar și în următoarele situații:
- în zona de acțiune a indicatorului cu semnificația staționarea interzisă;
- pe drumurile publice cu o lățime mai mică de 6 m;
- în dreptul căilor de acces care deservesc proprietățile alăturate drumurilor publice;
- în pante și în rampe, în locul unde este instalat indicatorul cu semnificația Staționare alternantă.
Cât este amenda pentru oprirea neregulamentară în 2025
Oprirea interzisă se sancționează cu 2-3 puncte de amendă, echivalentul a 405 lei – 607,5 lei. Staționarea interzisă atrage o amendă de 4-5 puncte, respectiv 810 lei – 1.012,5 lei, și poate duce la ridicarea vehiculului de către autoritățile locale. De asemenea, oprirea pe trotuar, fără marcaje corespunzătoare, poate fi sancționată cu o amendă de până la 1.215 lei, iar mașina poate fi ridicată.
Cine poate da amenda pentru oprirea neregulamentară
Abaterile de la normele rutiere pot fi constatate atât de polițiștii rutieri din cadrul Poliției Române, cât și de polițiști din cadrul structurilor Poliției Locale. Poliția rutieră poate dispune ridicarea vehiculelor staționate neregulamentar, iar ridicarea și depozitarea vehiculelor se realizează de către administrațiile publice locale sau de către administratorul drumului public, după caz.
Valoarea amenzilor rutiere în 2025
În funcție de clasa de sancțiuni, amenda rutieră în 2025 poate avea următoarea valoare:
- clasa I (2 – 3 puncte de amendă) = 405 lei – 607,5 lei;
- clasa a II-a (4 – 5 puncte de amendă) = 810 lei – 1.012,5 lei;
- clasa a III-a (6 – 8 puncte de amendă) = 1.215 lei – 1.620 lei;
- clasa a IV-a (9 – 20 puncte de amendă) = 1.822,5 lei – 4.050 lei;
- Doar pentru persoane juridice – clasa a V-a (21 – 100 puncte de amendă) = 4.252,5 lei – 20.250 lei.
Sancțiuni aplicate în funcție de viteza cu care ai depășit limita legală
- 10-20 km/h peste limită: 2-3 puncte de amendă + 2 puncte penalizare;
- 21-30 km/h: 4-5 puncte de amendă + 3 puncte penalizare;
- 31-40 km/h: 6-8 puncte de amendă + 4 puncte penalizare;
- 41-50 km/h: 9-20 puncte de amendă + 6 puncte penalizare;
- Peste 50 km/h: 9-20 puncte de amendă și suspendarea permisului pentru 90 de zile;
- Peste 70 km/h: 9-20 puncte de amendă și suspendarea permisului pentru 120 de zile.
Când se prescriu amenzile venite acasă
Aplicarea amenzii contravenționale se prescrie în 6 luni de la data săvârșirii faptei. Executarea sancțiunilor contravenționale se prescrie dacă procesul-verbal de constatare a contravenției nu a fost comunicat în termen de două luni de la data aplicării sancțiunii. Dreptul organului de executare silită se prescrie dacă nu a cerut executarea silită a creanțelor fiscale provenite din amenzi contravenționale în termen de 5 ani de la data de 1 ianuarie a anului următor celui în care a luat naștere acest drept.
