Marea Britanie investește în securitatea cibernetică a Moldovei și Ucrainei
Marea Britanie a anunţat o investiţie de 1,1 milioane de lire sterline pentru a întări securitatea informatică a Republicii Moldova. Această iniţiativă are ca scop contracararea atacurilor cibernetice ruseşti în timpul alegerilor din această toamnă de la Chișinău.
Ministrul britanic pentru relaţii interguvernamentale, Pat McFadden, a declarat că Republica Moldova va beneficia de instrumentele necesare pentru a-şi consolida rezilienţa şi securitatea regională, având în vedere ameninţările externe tot mai mari. „Vom investi 1,1 milioane de lire sterline în capacităţile cibernetice ale Republicii Moldova, pentru a dota ţara cu instrumentele necesare contracarării atacurilor cibernetice ruseşti şi pentru a asigura alegeri parlamentare libere”, a afirmat McFadden, în cadrul evenimentului CYBERUK 2025, organizat de Centrul Naţional de Securitate Cibernetică din Marea Britanie.
De asemenea, oficialul britanic a subliniat că această acţiune face parte din angajamentul Mării Britanii faţă de libertate şi democraţie, venind în contextul unei finanţări suplimentare pentru Ucraina. „Ucraina a dus o luptă incredibil de curajoasă împotriva războiului cibernetic al lui Putin, iar noi am promis să fim umăr la umăr alături de Ucraina atât timp cât este necesar pentru a-i apăra suveranitatea. Aşadar, vom investi 8 milioane de lire sterline în Programul Cibernetic al Ucrainei în cursul anului următor pentru a continua să contracarăm agresiunea cibernetică a Kremlinului”, a adăugat McFadden.
Această asistenţă britanică vine în contextul în care Departamentul pentru Ştiinţă, Inovaţie şi Tehnologie lansează o serie de măsuri pentru a consolida apărarea cibernetică a persoanelor fizice şi a companiilor din Regatul Unit.
