UE a alocat Ucrainei 1 miliard de euro din fondurile ruseşti blocate

Daniel
Moderator Daniel
1 Min Citire
Sursa foto: The Entertainment Photo

UE a alocat Ucrainei 1 miliard de euro din fondurile ruseşti blocate

Comisia Europeană a virat joi suma de 1 miliard de euro ca ajutor bugetar pentru Ucraina, parte a unui program mai amplu de asistență economică. Această tranşă coincide simbolic cu Ziua de comemorare şi de victorie asupra nazismului în Al Doilea Război Mondial, conform unui comunicat de presă al comisiei.

Tranşa face parte din împrumuturile totale de 45 miliarde de euro, disponibile prin intermediul statelor din grupul G7 și al Uniunii Europene. De la începutul acestui an, suma totală alocată de UE a ajuns la 6 miliarde de euro din cele 18,1 miliarde promisi în cadrul acestui program.

Împrumuturile urmează să fie rambursate cu dobânzi provenite din activele ruseşti îngheţate în UE. Vicepreşedintele Comisiei, Valdis Dombrovskis, a declarat: „Rusia va plăti pentru distrugerea pe care a cauzat-o Ucrainei”.

Uniunea Europeană continuă să sprijine Ucraina din punct de vedere politic, financiar, economic și militar. De la declanşarea invaziei ruse în Ucraina în februarie 2022, UE și cele 27 de state membre au furnizat Kievului aproape 150 miliarde de euro în asistenţă economică, militară și umanitară.

Publicitate
Ad Image
Distribuie acest articol
Lasa un comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *