Talibanii au declarat război şahului, considerându-l un joc riscant

Daniel
Moderator Daniel
3 Min Citire
Sursa foto: The Entertainment Photo

Talibanii au declarat război şahului, considerându-l un joc riscant

Guvernul talibanilor din Afganistan a inclus şahul pe lista activităților interzise, considerându-l, până la noi ordine, o formă de joc de noroc, care contravine legii privind moralitatea. Această declarație a fost făcută duminică de un oficial pentru AFP.

Şahul „este considerat un mijloc de a paria bani”, ceea ce este interzis de legea pentru propagarea virtuţii şi prevenirea viciului, adoptată anul trecut, a declarat Atal Mashwani, purtătorul de cuvânt al Direcţiei pentru Sport. Având în vedere „problemele religioase”, „şahul va fi suspendat în Afganistan până când aceste probleme vor fi rezolvate”, a adăugat Mashwani, fără a preciza sancţiunea pentru o eventuală încălcare a noilor reguli.

Azizullah Gulzada, în vârstă de 46 de ani, proprietarul unei cafenele din Kabul unde clienţii obişnuiau să se bucure de joc, a afirmat că va respecta interdicţia, dar nu este convins de argumentele religioase. „Multe ţări musulmane au jucători de talie mondială, care participă la meciuri internaţionale”, a declarat el. „Mulţi obişnuiau să vină aici în fiecare zi, fără să parieze niciun ban”, a adăugat el, exprimându-şi regretul că acum au mai puţine motive pentru a se întâlni. „Oamenii care sunt pasionaţi de şah sunt probabil trişti”, a completat Gulzada.

După recâştigarea puterii în 2021, autorităţile talibane au impus treptat o viziune extrem de riguroasă asupra islamului, interzicând anumite activităţi şi sporturi. În 2024, competiţiile de MMA (arte marţiale mixte) au fost interzise, guvernul considerându-le prea „violente” şi „problematice din punctul de vedere al legii Sharia”, în timp ce cricketul este încă jucat pe scară largă, dar numai de către bărbaţi.

Publicitate
Ad Image

Printre măsurile restrictive impuse treptat de guvernul taliban se numără interdicția pentru bărbați de a-și rade barba, a farmaciilor de a vinde contraceptive și a taxiurilor de a avea altă culoare decât turcoaz. De asemenea, proprietarilor de magazine de îmbrăcăminte nu li se permite să afișeze manechine în vitrine, decât dacă acestea sunt fără capete. Achiziționarea de jocuri video sau instrumente muzicale este interzisă în anumite provincii, iar managementul magazinelor sau restaurantelor de către femei este, de asemenea, restricționat.

Femeile au fost ostracizate progresiv de către talibani, care le-au interzis accesul în parcuri, săli de sport, saloane de înfrumuseţare şi universităţi, ceea ce a determinat ONU să denunţe „apartheidul de gen”.

Distribuie acest articol
Lasa un comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *