Atenție la vreme: temperaturi scăzute și precipitații în întreaga țară până marți seara
Meteorologii au actualizat luni avertizarea meteo de vreme rea, anunțând că până marți seară temperaturile vor fi scăzute în toată țara. Va ploua, iar în zonele înalte se vor semnala lapoviță și ninsoare. De asemenea, vântul va bate cu putere, iar ANM a instituit un cod galben de vijelii și vânt puternic la nivel național, valabil până luni seara.
Informare de vreme rea
Potrivit ANM, între 19 mai, ora 10 și 20 mai, ora 20, țara se află sub o informare generală de vreme rea. Vor fi averse luni în cea mai mare parte a țării, iar marți, cu precădere în nord-vest și centru. Se vor semnala descărcări electrice, iar în intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantitățile de apă vor ajunge la 15…25 l/mp și pe arii restrânse de peste 30 l/mp.
La munte, la altitudini mai mari de 1500 m, se vor înregistra precipitații sub formă de lapoviță și ninsoare, cu depuneri de zăpadă (în medie de 3…6 cm).
Intensificări ale vântului
Conform ANM, „temporar, vântul va avea intensificări, luni în toate regiunile, iar marți, cu precădere în cele estice, cu viteze în general de 40…60 km/h, iar la munte de peste 80…90 km/h.” Vremea va fi deosebit de rece, cu valori termice sub mediile multianuale specifice perioadei, în Banat, Crișana, Maramureș, Transilvania și Moldova, unde temperaturile maxime vor fi între 10 și 18 grade, iar minimele între 2 și 12 grade, cu cele mai scăzute valori în depresiuni.
Cod galben de vânt și furtuni
Între 19 mai, ora 10 și 19 mai, ora 21, în toată țara se vor înregistra intensificări ale vântului și vijelii, cu viteze de 50…70 km/h, iar la altitudini mari, de 90…110 km/h. În Banat, Crișana, Maramureș, Transilvania, jumătatea sudică a Moldovei, nordul Munteniei și al Dobrogei, vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată, manifestată prin averse, descărcări electrice și izolat grindină. Cantitățile de apă vor fi de 15…25 l/mp și pe arii restrânse de 30…35 l/mp.
Cod galben de vânt puternic
Între 19 mai, ora 21 și 20 mai, ora 06, în Carpații Meridionali și de Curbură, îndeosebi la altitudini de peste 1700 m, vântul va avea intensificări cu viteze de 90…100 km/h.
Vremea la București
Luni, în Capitală, vântul va avea intensificări în special în partea a doua a zilei, cu rafale de 50…60 km/h. Cerul va fi variabil, cu înnorări după-amiaza și seara, când probabilitatea pentru averse și descărcări electrice va fi ridicată. Temperatura maximă va fi de 23…24 de grade, iar cea minimă de 7…10 grade.
Marți, vremea în București va fi în general frumoasă, însă valorile termice se vor situa în continuare ușor sub cele specifice datei. Cerul va fi variabil, iar vântul va sufla slab și moderat. Temperatura maximă va fi de 22…23 de grade.
