Confruntarea Gigantilor: Rusia și China în Alianță împotriva NATO în Arctica
Arctica devine rapid una dintre cele mai disputate regiuni ale lumii. Climatologii afirmă că zona se încălzește de patru ori mai repede decât orice alt loc de pe glob, având un impact semnificativ asupra ecosistemelor, vieții sălbatice și populațiilor locale. În contextul acestor schimbări, puterile globale identifică oportunități în Arctica, deoarece topirea gheții facilitează accesul la resursele naturale precum minerale esențiale, petrol și gaze, și deschide noi rute comerciale maritime.
China, care nu este prima țară care vine în minte atunci când ne gândim la Arctica, își propune să devină un actor important în regiune. După ce Magnus Mæland a devenit primar al unui orășel din extremitatea nordică a Norvegiei, trei delegații din China au solicitat întâlniri cu el, deoarece Beijingul își dorește să devină o superputere polară. China se implică în proiecte de infrastructură și caută să stabilească o prezență regională permanentă.
Deși capitala sa regională, Harbin, se află la o latitudine similară cu cea a Veneției, China se autodescrie ca un „stat aproape arctic”. În acest context, Beijingul se confruntă cu o concurență acerbă din partea Rusiei, Europei, Indiei și SUA. Arctica acoperă aproximativ 4% din glob, iar se estimează că 30% din gazele naturale neexploatate se află în această regiune. Oportunitățile pentru comerțul maritim sunt imense, iar China dezvoltă un plan de „Drum al mătăsii polare” pentru transportul maritim în Arctica.
În cel mai nordic punct al Norvegiei, orașul Kirkenes ar putea deveni primul port european de escală pentru navele de containere din Asia. Directorul portului, Terje Jørgensen, intenționează să construiască un port internațional modern, având ambiția de a transforma Kirkenes în „Singapore al Nordului Înalt al Europei”. Noile legi din Norvegia interzic transferul de proprietăți care ar putea afecta „interesele de securitate norvegiene”, iar primarul Mæland subliniază importanța unei relații cu China fără a deveni dependenți de aceasta.
Rusia controlează jumătate din țărmul arctic și colaborează cu China în diverse domenii, inclusiv militar. Paza de coastă chineză a efectuat, în premieră, o patrulă comună cu forțele ruse în Arctica, iar exercițiile militare comune au fost desfășurate recent. Este evident că Beijingul și Moscova observă intensificarea exercițiilor NATO în Arctica și își propun să răspundă în consecință.
Andreas Østhagen, de la Institutul independent Fridtjof Nansen, descrie Arctica ca un „fruct ușor de obținut” pentru colaborarea ruso-chineză, având în vedere nevoia Rusiei de investiții și de actori comerciali care să contribuie la dezvoltarea regiunii. China, pe de altă parte, este prudentă să nu se alinieze prea strâns cu Rusia, dorind să evite sancțiunile occidentale și să mențină relații comerciale cu puterile occidentale.
Rusia își modernizează capacitățile militare în Arctica, unde stochează arme strategice, în special în peninsula Kola. Norvegia, care se află în proximitatea Rusiei, este preocupată de activitățile rusești, inclusiv de incidentele de bruiaj GPS și spionajul la frontieră. Norvegia și aliații săi din NATO sunt, de asemenea, vigilenți în privința submarinelor rusești din Arctica, având un sistem complex de supraveghere pentru a monitoriza activitățile suspecte.
Arhipelagul Svalbard, deși norvegian, este guvernat de un tratat internațional care permite accesul tuturor țărilor semnatare. Cu toate acestea, tensiunile au crescut, iar comunitățile locale se tem de utilizarea crizei climatice ca pretext pentru extragerea resurselor din pământurile lor. Miyuki Daorana, activistă din Groenlanda, subliniază că competiția pentru resurse a devenit mai serioasă și că guvernele ar trebui să lucreze pentru binele comunităților indigene.
În prezent, scena arctică este marcată de o politică a marilor puteri, în care țările acționează din ce în ce mai mult în propriul lor interes. Cu atât de multe națiuni rivale acum în Arctica, riscurile de interpretare sau de calcul greșit sunt ridicate, ceea ce poate conduce la tensiuni și conflicte în viitor.
