Impostor în umbra puterii: Cum a fost deconspirată „șefa” cabinetului de la Casa Albă, Susie Wiles

Daniel
Moderator Daniel
6 Min Citire
Sursa foto: The Entertainment Photo

Impostor în umbra puterii: Cum a fost deconspirată „șefa” cabinetului de la Casa Albă, Susie Wiles

O persoană necunoscută s-a dat drept Susie Wiles, şefa de cabinet a lui Donald Trump, în apeluri şi mesaje text către republicani proeminenţi şi directori de companii. Autorităţile federale anchetează acum această încercare clandestină, potrivit unor persoane familiarizate cu acest caz. În ultimele săptămâni, senatori, guvernatori, directori executivi din companii de top din SUA şi alte personalităţi cunoscute au primit mesaje text şi apeluri telefonice de la o persoană care pretindea că este Susie Wiles. Însă mesajele nu proveneau de la Wiles, iar Biroul Federal de Investigaţii (FBI) şi Casa Albă încearcă să afle cine se află în spatele acestei acţiuni.

Oficialii FBI au declarat Casei Albe că nu cred că este implicată o ţară străină. „Casa Albă ia foarte în serios securitatea cibernetică a întregului personal, iar această chestiune continuă să fie investigată”, a declarat purtătoarea de cuvânt a Casei Albe. „FBI tratează cu cea mai mare seriozitate toate ameninţările la adresa preşedintelui, a personalului său şi a securităţii noastre cibernetice”, a afirmat directorul FBI, Kash Patel, subliniind importanţa protejării capacităţii oficialilor administraţiei de a comunica în siguranţă.

Potrivit unor surse, Wiles le-a spus colaboratorilor că i-au fost piratate contactele din telefonul mobil, impostorul având acces la numerele de telefon private ale unor personalităţi influente din ţară. Telefonul afectat este telefonul ei personal, nu cel de serviciu. Unele apeluri aveau o voce care semăna cu cea a lui Wiles, iar oficialii guvernamentali cred că impostorul a folosit inteligenţa artificială pentru a imita vocea ei.

În unele mesaje text, oamenii au primit cereri pe care iniţial le-au considerat oficiale. Unui congresmen, de exemplu, impostorul i-a cerut să întocmească o listă de persoane care ar putea fi graţiate de preşedinte. Unii congresmeni au realizat că solicitările erau suspecte atunci când impostorul a început să pună întrebări despre Trump, la care Wiles ar fi trebuit să ştie răspunsurile. Într-un caz, impostorul a cerut un transfer de bani.

Publicitate
Ad Image

Gramatica impostorului era incorectă, iar mesajele erau mai formale decât modul în care comunică de obicei Wiles. Apelurile şi mesajele text nu proveneau de la numărul de telefon al lui Wiles. Agenţiile de informaţii americane investighează acest caz, iar membrii Congresului au fost informaţi despre campania de impostură. Totuşi, nu este clar cum a reuşit escrocul să aibă acces la contactele telefonice ale lui Wiles.

Cine este Susie Wiles

Susie Wiles este considerată pe scară largă cea mai apropiată consilieră a lui Donald Trump. Ea a coordonat campania prezidenţială a acestuia înainte de a deveni şefă de cabinet la Casa Albă, fiind prima femeie care ocupă această funcţie de prestigiu. Wiles are numeroase contacte în cercurile republicane, atât la Washington, cât şi în Florida, unde a petrecut ani de zile ca broker politic.

Wiles a îndemnat unele dintre persoanele sale de contact să ignore mesajele şi şi-a cerut scuze pentru neplăcerile create. Multe persoane au contactat-o pe Wiles, întrebând-o dacă ea se află în spatele mesajelor. Impostorul a continuat să trimită mesaje, inclusiv în timp ce Wiles era plecată din ţară la începutul acestei luni, împreună cu Trump, în Orientul Mijlociu.

Alte atacuri cibernetice

Pe parcursul campaniei prezidenţiale anterioare, agenţi iranieni au spart contul de e-mail al lui Wiles, obţinând acces la un fişier despre candidatul la vicepreşedinţie al lui Trump, JD Vance. Casa Albă a întâmpinat anterior probleme cu securitatea informaţiilor, inclusiv un hacker care a interceptat mesaje de la un consilier pentru securitate naţională. La sfârşitul anului trecut, oficialii americani au afirmat că o presupusă campanie chineză de spionaj cibernetic a vizat conversatiile unor personalităţi politice importante. Având în vedere că Wiles este un aliat-cheie al preşedintelui Donald Trump, conţinutul telefonului său personal ar fi de un interes extraordinar pentru agenţiile de informaţii străine.

Distribuie acest articol
Lasa un comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *