Chelsea Londra triumfă în Conference League, învingând autoritar Betis Sevilla. O realizare remarcabilă a echipei engleze!

Daniel
Moderator Daniel
3 Min Citire
Sursa foto: The Entertainment Photo

Chelsea Londra triumfă în Conference League, învingând autoritar Betis Sevilla

Chelsea Londra a câştigat, miercuri seară, Conference League, învingând în finala de la Wroclaw echipa Betis Sevilla, scor 4-1. Formaţia londoneză a reuşit o performanţă unică: este prima echipă care a triumfat în cele cinci competiţii majore ale UEFA – Liga Campionilor, Liga Europa, Conference League, Supercupa Europei şi Cupa Cupelor.

La Wroclaw, londonezii au fost primii care au încercat poarta adversarilor, în minutul 6, prin Cole Palmer, dar golul a căzut în cealaltă parte. Pe contraatac, Isco a pasat lui Ezzalzouli, acesta înscriind plasat în minutul 9, reuşind să deschidă scorul cu al şaselea său gol în această ediţie a Conference League. Betis a continuat să preseze, iar portarul londonezilor, Jorgensen, a respins şutul lui Bartra, în minutul 13. Betis a intrat la pauză cu avantaj minim.

În partea secundă, Chelsea a jucat mai bine și a egalat în minutul 65. Cole Palmer a centrat excelent în faţa porţii, iar Enzo Fernandez a înscris cu capul. După numai cinci minute, acelaşi Palmer a centrat din nou în faţa porţii, iar Nicolas Jackson a trimis în plasă cu pieptul. Minutul 83 a adus al treilea gol al englezilor; nou intratul Dewsbury-Hall a pasat, iar Jadon Sancho l-a învins pe Adrian cu un şut la colţul lung. Tabla a fost închisă de Moises Caicedo, în minutul 90+1, Chelsea impunându-se cu 4-1.

Chelsea a câştigat astfel al nouălea trofeu continental, devenind prima echipă care reuşeşte să-şi treacă în palmares toate cele cinci cupe europene: Liga Campionilor, Liga Europa, Cupa Cupelor, Conference League şi Supercupa Europei.

Publicitate
Ad Image

Formaţiile de start

Betis Sevilla:

Adrián – Sabaly, Bartra, Natan, R. Rodríguez (Perraud 46) – Fornals (Altamira 85), Isco, Cardoso (Lo Celso 85) – Antony, Bakambu (Ruibal 72), Ezzalzouli (J. Rodríguez 53). Antrenor: Manuel Pellegrini

Chelsea:

Jørgensen – Malo Gusto (Reece James 46), Chalobah, Badiashile (Colwill 61), Cucurella – Caicedo, E. Fernández – Madueke, C. Palmer (Guiu 87), Pedro Neto (Jadon Sancho 61) – N. Jackson (Dewsbury-Hall 80). Antrenor: Enzo Maresca

Cartonaşe galbene

Antony 88, Perraud 90+5 / Badiashile 55, C. Palmer 79, Jadon Sancho 85

Arbitri

Irfan Peljto – Senad Ibrisimbegovic, Davor Beljo (Bosnia) | Arbitru VAR: Jerome Brisard

Distribuie acest articol
Lasa un comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *