Căutările marinarului dispărut de pe fregata „Regele Ferdinand” continuă
Ministerul Apărării Naţionale a anunţat că căutările marinarului dispărut de la bordul fregatei „Regele Ferdinand” au fost intensificate în Marea Mediterană. Acesta a fost văzut ultima dată în dimineaţa zilei de 1 iunie, în jurul orei 04.30, iar dispariția sa a fost constatată duminică dimineaţa, în jurul orei 07.00.
În sprijinul acţiunilor de căutare-salvare, au participat trei aeronave din Germania, Italia și Luxemburg, precum și fregate din Turcia și Grecia. În cursul zilei de luni, la operaţiune urmează să se alăture o navă de comandament a Forţelor Navale Franceze, împreună cu două aeronave din cadrul Operaţiei EUNAVFOR MED IRINI, misiune în care este implicată și fregata română.
Comandantul fregatei „Regele Ferdinand” a dispus măsuri imediate de căutare atât pe mare, cât și la bordul navei, utilizând inclusiv elicopterul IAR 330 Puma Naval. De asemenea, au fost notificate structurile de salvare din Italia, Grecia și Libia pentru desfășurarea misiunilor specifice în zonele de responsabilitate.
Maistrul militar clasa a II-a Viorel Culea, specialist electromecanic, a fost raportat dispărut, iar conducerea Statului Major al Forţelor Navale a luat măsuri pentru a informa familia acestuia, oferindu-i sprijin psihologic. În conformitate cu normele legale, a fost sesizat Parchetul Militar, iar comandantul fregatei a numit o comisie de cercetare a circumstanţelor dispariției.
Fregata „Regele Ferdinand” a plecat din portul militar Constanţa pe 5 mai, având misiunea de a participa timp de aproximativ 40 de zile la Operaţia EUNAVFOR MED IRINI, care sprijină respectarea embargoului asupra armelor impus Libiei de către ONU. Nava este programată să revină în ţară la jumătatea lunii iunie.
