Evoluția terifiantă a celei mai mortale bacterii din istorie
O bacterie care măsoară doar o miime dintr-un milimetru a devastat omenirea de trei ori de-a lungul istoriei, fiecare pandemie provocând zeci de milioane de victime. Ciuma bubonică, provocată de bacteria yersinia pestis, a reapărut în mod surprinzător, având un „truc genetic” prin care a reușit să supraviețuiască sute de ani: și-a redus gradul de virulență pentru a putea ucide mai mulți oameni pe o perioadă mai lungă de timp.
Prima pandemie a fost răspândită de șobolani în Imperiul Roman în anul 541, provocând Ciuma lui Iustinian, care a dus la aproximativ 50 de milioane de victime. Apoi, în 1346, ciuma a revenit violent, ucigând o treime din populația Europei, fiind cunoscută sub numele de „Moartea neagră”. A treia pandemie s-a desfășurat în provincia chineză Yunnan, unde în jur de 12 milioane de oameni au murit în 1855.
Yersinia pestis este responsabilă pentru aceste pandemii, care se numără printre cele mai letale din istorie, alături de gripa spaniolă din 1918, variolea în America, SIDA și Covid-19. Cercetătorii sugerează că, în ciuda teoriei generale că un patogen ar putea beneficia de pe urma unei virulențe reduse pentru a se răspândi mai eficient, ciuma necesită uciderea organismului gazdă pentru a-și continua ciclul de transmitere.
Cercetătorii au descoperit că selecția naturală a favorizat tulpinile de yersinia pestis mai puțin letale, care au omorât mai puțini șobolani, vectorul principal de transmitere, alături de puricii infectați. Această adaptare a permis bacteriei să supraviețuiască de-a lungul timpului, afectând astfel populații umane din diverse colțuri ale lumii.
Un studiu recent a analizat ADN-ul microbian recuperat de la sute de cadavre ale victimelor ciumei. Rezultatele au arătat o scădere a numărului de copii ale genei responsabile pentru virulența bacteriei, ceea ce sugerează o adaptare a acesteia. Cu cât microbul are mai puține astfel de gene, cu atât este mai puțin letal, dar acest lucru nu contrazice necesitatea sa de a fi letal pentru a supraviețui.
În prezent, a treia pandemie de ciumă bubonică, care a început în 1855, continuă să existe în regiuni endemice precum Uganda, Republica Democrată Congo, Mongolia și SUA. Înainte de apariția antibioticelor, rata mortalității era de 60% în America, dar a scăzut la 11% datorită medicamentelor precum ciproflaxina și doxiciclina. Este esențial ca persoanele infectate să primească tratament rapid pentru a evita complicațiile fatale.
Experții subliniază importanța înțelegerii acestor adaptări microbiene în contextul ecologic actual, în care bacteriile rezistente se răspândesc rapid. O tulpină mai puțin virulentă care permite virusului să supraviețuiască mai mult timp poate face diferența între o infecție controlabilă și o nouă pandemie.
