Kremlinul cântă în struna răbdării. Peskov: „Ar fi o eroare să ne grăbim cu soluțiile pentru conflict”

Daniel
Moderator Daniel
2 Min Citire
Sursa foto: The Entertainment Photo

Kremlinul cântă în struna răbdării

Kremlinul a declarat marți că eforturile pentru a ajunge la o soluție în vederea încheierii războiului din Ucraina sunt ”extrem de complexe” și că ar fi greșit să se aștepte decizii rapide în acest sens. Purtătorul de cuvânt al președinției ruse, Dmitri Peskov, a afirmat: ”Ar fi greșit să așteptăm decizii și progrese imediate”. El a subliniat că problema reglementării este extrem de complexă și comportă numeroase nuanțe.

Peskov a reiterat că Moscova își propune, înainte de toate, ”să elimine cauzele profunde ale conflictului” pentru a ajunge la pace cu Ucraina.

Acordul de la Istanbul va fi respectat

Dmitri Peskov a menționat că acordul convenit luni la Istanbul de delegațiile ucraineană și rusă, privind schimbul de prizonieri și returnarea corpurilor militarilor decedați, va fi respectat. De asemenea, el a menționat că Moscova și Washingtonul nu au ajuns la un acord cu privire la întâlniri viitoare între președintele rus Vladimir Putin și omologul american Donald Trump, dar a precizat că liderul de la Kremlin este pregătit pentru diverse întâlniri la nivel înalt, dacă acestea sunt organizate corespunzător.

Întâlnirea tripartită, improbabilă

Peskov a considerat improbabil ca președinții Trump, Zelenski și Putin să aibă discuții comune în acest format în viitorul apropiat. Purtătoarea de cuvânt a Casei Albe, Karoline Leavitt, a declarat că președintele Donald Trump rămâne ”pregătit” să se întâlnească în Turcia cu omologii săi, Volodimir Zelenski și Vladimir Putin. Trump ”a spus deja că este pregătit, dacă se ajunge acolo, dar vrea ca cei doi lideri și ambele părți să vină împreună la masa negocierilor”, a afirmat Leavitt.

Publicitate
Ad Image

Declarația a avut loc după ce șeful statului turc, Recep Tayyip Erdogan, a propus din nou un summit de acest tip, la sfârșitul unei întâlniri între delegațiile rusă și ucraineană desfășurată luni la Istanbul.

Distribuie acest articol
Lasa un comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *