Cinci angajați ai unei bănci sub lupa anchetatorilor pentru implicarea într-o schemă de fraudă de 18 milioane de lei
Cinci funcționari bancari din București sunt cercetați pentru implicarea într-o schemă de fraudă prin care o grupare a obținut credite în valoare de 18 milioane de lei, folosind acte false. Aceștia ar fi intermediat relația dintre liderii grupului infracțional și unitățile bancare, influențând alți angajați și pregătind dosarele de creditare. Doi dintre funcționari ar fi primit între 20% și 25% din sumele obținute ilegal.
Poliția Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate București, împreună cu procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Structura Centrală, au documentat activitatea infracțională a celor cinci persoane, cercetate pentru constituirea unui grup infracțional organizat și complicitate la înșelăciune cu consecințe deosebit de grave, în formă continuată. Trei dintre aceștia sunt, de asemenea, acuzați de luare de mită în formă continuată.
Conform anchetei, în anul 2020, în municipiul București, ar fi fost constituită o grupare de criminalitate organizată, destructurată în luna octombrie 2024, specializată în obținerea de credite bancare prin utilizarea documentelor falsificate. Membrii grupului ar fi înființat sau preluat societăți comerciale fără istoric negativ de creditare și ar fi falsificat situațiile financiare, obținând astfel credite de aproximativ 18.000.000 de lei de la mai multe unități bancare.
Probatoriul administrat a arătat că, în perioada menționată, grupul infracțional a fost sprijinit de cele cinci persoane cercetate, care, deși erau conștiente de obținerea frauduloasă a finanțărilor, au intermediat relația dintre liderii grupului și reprezentanții băncilor, influențând alți funcționari și pregătind dosarele necesare pentru încheierea contractelor de împrumut.
În urma acțiunii poliției, au fost puse în aplicare cinci mandate de percheziție domiciliară pe 11 iunie, în București și județul Ilfov. Au fost descoperite și ridicate sume de bani, înscrisuri, unități de stocare a datelor, precum și alte mijloace de probă. La data de 11 iunie 2025, procurorii au dispus reținerea a două persoane și au aplicat măsura controlului judiciar pentru alte trei persoane.
Propunerea de arestare preventivă a persoanelor reținute a fost înaintată judecătorului de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului București, pentru o perioadă de 30 de zile. Acțiunea a beneficiat de sprijinul luptătorilor Serviciului pentru Acțiuni Speciale din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Ilfov și jandarmilor Direcției Generale de Jandarmi a Municipiului București.
