Trump îl admonestează pe Putin pentru medierea conflictului dintre Israel și Iran
Președintele american Donald Trump a declarat miercuri că liderul rus Vladimir Putin ar trebui să se concentreze mai întâi pe soluționarea conflictului dintre Rusia și Ucraina înainte de a oferi să medieze disputele dintre Israel și Iran. Comentariile lui Trump vin în urma propunerii Rusiei de a media conflictul iscat de bombardamentele israeliene asupra instalațiilor nucleare și militare iraniene.
„El a propus să facă pe mediatorul. I-am spus: fă-mi o favoare, fii mediator pentru tine însuți! Să ne ocupăm de mediere pentru Rusia mai întâi! Ok? Te poți ocupa de asta (conflictul din Orientul Mijlociu – n.red) mai târziu”, a afirmat Trump la Casa Albă.
Trump a menționat că nu a luat o decizie clară privind o implicare militară directă a SUA în campania israeliană împotriva Iranului, dar a subliniat că răbdarea sa „a ajuns la capăt” și că „este prea târziu” pentru negocieri cu Iranul, țară care, conform afirmațiilor sale, a cerut discuții.
„Probabil o voi face, probabil nu. Vreau să spun, nimeni nu știe ce voi face”, a răspuns Trump, întrebat de presă despre un posibil atac american asupra Iranului. El a descris Iranul ca fiind o țară fără apărare antiaeriană și astfel total neputincioasă pe plan militar, după șase zile de atacuri aeriene israeliene, în care armata israeliană a anunțat că a lovit peste 1.100 de ținte în Iran.
În acest context, Rusia a cerut Statelor Unite să nu se implice direct în conflictul dintre Israel și Iran, avertizând că lumea se află la „milimetri distanță de o catastrofă” din cauza atacurilor israeliene asupra infrastructurii nucleare a Iranului, riscând emisii radioactive ce ar putea depăși granițele acestei țări.
Agenția Internațională pentru Energie Atomică (AIEA) a raportat că bombardamentele israeliene au lovit direct halele subterane ale uzinei nucleare de la Natanz. Totuși, pentru a ataca instalațiile nucleare iraniene adânc situate sub pământ, cum este uzina de la Fordow, care este protejată de un munte, Israelul are nevoie de bombe penetrante, disponibile doar prin intermediul SUA.
În timpul negocierilor dintre SUA și Iran asupra programului nuclear iranian desfășurate săptămâna trecută, negocieri suspendate după atacurile israeliene, Rusia a propus să preia uraniu îmbogățit din Iran și să-l convertească în combustibil nuclear pentru uz civil, ca soluție potențială pentru calmarea crizei.
Marți, Rusia a comunicat că, în urma contactelor sale cu Israelul, a ajuns la concluzia că această țară nu dorește nicio mediere externă pentru rezolvarea conflictului cu Iranul. Ministrul israelian de externe, Gideon Saar, a confirmat că Israelul nu va negocia cu Iranul și va continua campania de bombardamente până la atingerea obiectivelor sale, care includ neutralizarea programului nuclear iranian și distrugerea stocurilor de rachete balistice iraniene.
