Garda de Mediu a efectuat verificări în majoritatea orașelor din țară
Gradul de reciclare a deșeurilor la nivel național a scăzut, în loc să crească, a declarat șeful Gărzii Naţionale de Mediu, Andrei Corlan, după ce inspectorii de mediu au controlat aproape toate localitățile din țară. Garda de Mediu a aplicat amenzi de aproximativ 17 milioane de lei și va relua controalele în luna iulie.
În mai puțin de șase luni, Garda Națională de Mediu a verificat gestionarea deșeurilor și salubritatea în 3.125 de localități, 44 de Asociații de Dezvoltare Intracomunitară și 27 de Consilii Județene. Aceasta reprezintă cel mai amplu control tematic din ultimii ani pe tema gestionării deșeurilor și salubrității. Din 30 iunie, acțiunile de control vor fi reluate pentru anul în curs.
Reprezentanții GNM au subliniat că gradul de reciclare a deșeurilor a scăzut cu aproximativ 3 procente, contrar așteptărilor. „Din nefericire, am aplicat amenzi record, majoritatea în urma gestionărilor incorecte ale deșeurilor. Experții noștri au formulat un set de propuneri și soluții, inclusiv la nivel legislativ, pentru stimularea reciclării și reintroducerea deșeurilor în economia circulară”, a declarat Andrei Corlan.
Garda Națională de Mediu a ajuns în peste 99% din localitățile din țară cu obiectivul clar de a inspecta și controla gestionarea corectă a deșeurilor. Concluziile raportului sunt publice, oferind o viziune clară asupra situației, iar raportul poate servi ca bază solidă pentru discuții privind găsirea unei abordări unitare, concretizată într-un cadru normativ stimulativ mai bun.
„Am aplicat amenzi, ceea ce nu ne face plăcere, dar am formulat și soluții pentru stimularea colectării separate și reintroducerii deșeurilor în economia circulară. Este esențial ca tariful de depozitare să fie mai mare decât cel de tratare a deșeurilor”, a adăugat Corlan.
