Decodificarea strategiei: Ce se ascunde în spatele termenului de două săptămâni anunțat de Trump pentru o decizie privind războiul?
Donald Trump a decis să nu ia o decizie imediată cu privire la o posibilă implicare militară a SUA în atacul Israelului asupra Iranului, anunțând un termen de până la două săptămâni. Aceasta nu este neapărat o slăbiciune, ci o strategie de a cântări problemele critice, conform analizei CNN.
Brett McGurk, fost oficial de rang înalt al Casei Albe și al Departamentului de Stat, a declarat că o abordare diplomatică cu un termen limită ferm poate fi eficientă. „Dacă acesta este un termen limită ferm și până la sfârșitul celor două săptămâni fie avem nevoie de o soluție diplomatică… fie președintele este pregătit să folosească forța… aceasta poate fi o combinație foarte eficientă.”
Cu toate acestea, istoricul imprevizibilității lui Trump ridică întrebări despre capacitatea sa de a utiliza acest interval de manevră. De-a lungul celor două mandate, Trump a impus frecvent termene de acțiune de două săptămâni, fără a urma adesea prin acțiuni concrete.
Până joi, indicii din partea Casei Albe sugerau că Trump era aproape de a ordona atacuri aeriene asupra centralei nucleare iraniene de la Fordo. Totuși, după analiza opțiunilor, s-a retras temporar. Criticii săi au început să denumească acest comportament „sindromul TACO” („Trump always chickens out”). Totuși, Trump acționează în realitatea complicată a războiului, unde viețile militarilor americani sunt în joc, iar repercusiunile geopolitice pot fi imprevizibile.
Decizia de a nu lansa atacuri militare este similară cu ezitările anterioare ale altor președinți, inclusiv Barack Obama, care a ales să nu bombardeze Siria în 2013. Această ezitare poate fi la fel de curajoasă ca o decizie de atac.
Cum ar putea Trump să folosească următoarele două săptămâni
Trump se confruntă cu o dilemă majoră de securitate națională. El a promis că nu va permite Iranului să dezvolte arme nucleare, ceea ce îl poate forța să ia măsuri militare.
Pauza acordată îi oferă președintelui ocazia de a controla calendarul acțiunii SUA. Săptămâna aceasta, părea că era împins să se alăture conflictului datorită atacurilor israeliene asupra Iranului. Trump a justificat pauza prin necesitatea de a mai explora opțiuni diplomatice, spunând că există o „șansă substanțială” pentru negocieri.
Deși progresele în negocierile nucleare cu Iranul par puțin probabile, o posibilă discuție între trimisul său, Steve Witkoff, și oficialii iranieni ar putea influența deciziile ulterioare.
Ce poate învăța Trump de la JFK
Trump ar putea beneficia de pe urma unei schimbări în abordarea sa intransigentă. John F. Kennedy, în timpul crizei rachetelor cubaneze, a subliniat importanța evitării confruntărilor care ar putea duce la un război nuclear. Deși situația cu Iranul nu este identică, principiul de bază rămâne: diplomația necesită o cale de ieșire care să păstreze aparențele.
Karim Sadjadpour, cercetător senior la Carnegie Endowment for International Peace, a subliniat că Iranul ar putea fi mai deschis la concesii dacă este supus unei presiuni economice și militare, dar și dacă îi este oferită o oportunitate de a salva aparențele.
Ce va face Israelul în continuare?
Pauza lui Trump a lăsat Israelul într-o poziție incertă. Guvernul Netanyahu își dorește un angajament militar din partea SUA. Un scenariu posibil ar putea implica Israelul acționând singur pentru a neutraliza instalațiile nucleare iraniene, dar acest lucru ar presupune riscuri semnificative.
Decizia lui Trump de a nu acționa imediat ar putea fi o strategie de a-i oferi mai mult timp pentru a evalua opțiunile. Această pauză ar putea, de asemenea, să-i permită să gestioneze reacțiile interne la o posibilă acțiune militară.
În concluzie, Trump se află într-o poziție delicată, unde fiecare mișcare are potențialul de a influența nu doar politica externă, ci și sprijinul intern.
