UE extinde cu jumătate de an măsurile restrictive asupra Rusiei

Daniel
Moderator Daniel
3 Min Citire
Sursa foto: The Entertainment Photo

UE extinde cu jumătate de an măsurile restrictive asupra Rusiei

Liderii celor 27 de state membre ale Uniunii Europene, reuniţi într-un summit la Bruxelles, au convenit să prelungească sancţiunile împotriva Rusiei cu şase luni, conform unor surse diplomatice. UE a adoptat deja 17 pachete de sancţiuni de la invazia Rusiei în Ucraina pe 24 februarie 2022.

Sancţiunile trebuie reînnoite în unanimitate de către cei 27 la fiecare şase luni, iar Ungaria, cea mai apropiată de Rusia dintre ţările membre ale UE, ameninţă regulat că se va opune. În ianuarie, premierul ungar Viktor Orban a menţinut suspansul până la sfârşit, înainte de a le da undă verde.

În cadrul summitului, liderii UE au discutat şi despre al 18-lea pachet de sancţiuni, propus de Comisia Europeană acum două săptămâni, dar nu s-a putut lua nicio decizie din cauza unui veto din partea Slovaciei. Prim-ministrul slovac, Robert Fico, utilizează acest veto pentru a face presiuni asupra Comisiei Europene, dorind garanţii pentru aprovizionarea cu gaze, în contextul în care UE încearcă să oprească complet importurile de gaze ruseşti până în 2027.

Flota „fantomă” de petroliere a Rusiei și soluția propusă de UE

Uniunea Europeană încearcă să reducă veniturile Rusiei din petrol şi a propus pe 10 iunie reducerea plafonului de preţ pentru petrolul rusesc de la 60 de dolari la 45 de dolari, ca parte a acestui al 18-lea pachet de sancţiuni. Având în vedere că preţurile petrolului sunt în prezent mult peste 60 de dolari, este puţin probabil ca noul prag de 45 de dolari să fie reţinut deocamdată.

Publicitate
Ad Image

Potrivit şefei diplomaţiei europene, Kaja Kallas, plafonul de 60 de dolari a permis o reducere cu 30% a veniturilor Rusiei din petrol, esenţiale pentru finanţarea războiului împotriva Ucrainei. Cu toate acestea, Rusia a construit o flotă „fantomă” de petroliere pentru a ocoli această interdicţie, estimată la peste 500 de nave, pe care UE le-a vizat deja.

În cadrul celei de-a 18-a runde de sancţiuni, Uniunea doreşte să adauge 70 de petroliere „fantomă” pe lista navelor deja utilizate de Moscova, care include în prezent 342 de nume. De asemenea, europenii intenţionează să extindă sancţiunile asupra produselor petroliere rafinate ruseşti, care continuă să fie importate, în special prin intermediul anumitor ţări terţe, cum ar fi Turcia.

UE mai are în vedere adăugarea a încă 22 de bănci ruseşti pe lista instituţiilor financiare lipsite de acces la pieţele internaţionale de capital prin intermediul sistemului SWIFT. De asemenea, se doreşte includerea altor companii, inclusiv chinezeşti, pe lista neagră a celor care ajută armata rusă să ocolească sancţiunile existente.

Etichete:
Distribuie acest articol
Lasa un comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *