Kremlinul răspunde la posibila înțelegere dintre Kiev și Washington privind mineralele
Kremlinul a declarat miercuri că așteaptă „declarații oficiale” referitoare la un eventual acord între Kiev și Washington pentru exploatarea bogățiilor minerale ale Ucrainei, în contextul unei dispute între președintele ucrainean Volodimir Zelenski și omologul său american Donald Trump. Un înalt responsabil ucrainean a afirmat marți că Kievul este pregătit să semneze acest acord, menționând că după negocieri intense, americanii au „ridicat toate clauzele care nu ne conveneau, în special cea privind cele 500 de miliarde de dolari” pe care mineralele respective ar fi trebuit să le aducă SUA.
Se preconizează că președintele ucrainean Zelenski ar putea semna acest acord vineri, la Washington. „Pentru moment, nu există nicio declarație oficială despre acest lucru”, a precizat purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, în cadrul unui briefing de presă. El a adăugat că a auzit că Zelenski ar urma să călătorească vineri la Washington, unde va încerca să umple vizita cu ceva substanțial, adăugând că „vom vedea dacă va fi acest acord sau altceva”.
Președintele american Donald Trump a solicitat un acord cu Ucraina privind mineralele rare pentru a compensa ajutorul militar și financiar deja oferit, iar administrația sa a intensificat presiunile asupra lui Zelenski pentru a semna documentul. Zelenski a respins o variantă anterioară a acordului, considerând-o defavorabilă, afirmând că „Ucraina nu este de vânzare”. În același timp, președintele rus Vladimir Putin s-a declarat favorabil investițiilor americane pentru exploatarea mineralelor strategice din Rusia și din teritoriile Ucrainei ocupate de armata rusă.
