Introducere în era nucleară
Acum 80 de ani, un bombardier american B-29 a lansat o bombă atomică asupra orașului japonez Hiroshima, marcând începutul erei atomice. Înainte de Proiectul Manhattan, prima descriere tehnică a unei arme nucleare a fost redactată în Marea Britanie, în 1940, de experții Otto Frisch și Rudolf Peierls de la Universitatea din Birmingham. Această cercetare a stat la baza dezvoltării primei bombe nucleare.
Memorandumul Frisch-Peierls
Memorandumul a fost extrem de secretizat, existând doar o singură copie. Frisch și Peierls au avertizat asupra puterii devastatoare a unei bombe nucleare, estimând că explozia ar distruge viața într-o zonă extinsă, inclusiv centrul unui oraș mare. Contaminarea radioactivă era inevitabilă, iar persoanele care intrau în zona afectată ar avea șanse mari de a fi ucise.
Impactul bombelor atomice
Atacurile asupra Hiroshima și Nagasaki au condus la moartea imediată a 100.000 de oameni, cu încă 100.000 decedați ulterior. Bombele „Little Boy” și „Fat Man” au eliberat energii echivalente cu 16 și 20 de kilotone de TNT, însă comparația cu armele nucleare moderne este alarmantă. Focoasele termonucleare W76, utilizate de rachetele balistice Trident, sunt de șase ori mai puternice decât bomba de la Hiroshima, iar o rachetă ar putea provoca un sfert de milion de victime într-un oraș de dimensiunea Londrei.
Capacitățile nucleare actuale
Cea mai puternică focoasă din arsenalul american, B83, eliberează echivalentul a 1,2 milioane de tone de TNT, având potențialul de a omorî peste un milion de oameni. Rachetele balistice intercontinentale moderne pot transporta multiple focoase, iar dacă toate focoasele rachetei RS-28 Sarmat („Satan 2”) a Rusiei ar cădea asupra Londrei, numărul victimelor ar putea ajunge la milioane.
Cursa înarmării nucleare
Nouă țări dețin arme nucleare, inclusiv SUA, Rusia, China, Franța, Marea Britanie, India, Pakistan, Coreea de Nord și Israel. SUA și Rusia dețin împreună aproximativ 90% din arsenalul nuclear global. China construiește anual zeci de focoase și rachete, în timp ce alte puteri nucleare, inclusiv Marea Britanie, își modernizează arsenalele. Această cursă a înarmării reflectă previziunile din memorandumul Frisch-Peierls.
Riscurile actuale
Starea geopolitică actuală este considerată mai periculoasă decât cea din timpul crizei rachetelor din Cuba din 1963. Confluența riscurilor existențiale contemporane crește pericolul global, iar utilizarea armelor nucleare rămâne o amenințare constantă.
Concluzie
Impactul potențial al armelor nucleare asupra orașelor mari, precum Londra, subliniază gravitatea problemei dezarmării nucleare și riscurile unui conflict global. Este esențial ca comunitatea internațională să colaboreze pentru a preveni utilizarea acestor arme devastatoare.
