Călin Georgescu, la finalul audierii de cinci ore: „Sancțiunile din Statele Unite vor aduce lămuriri”

Daniel
Moderator Daniel
4 Min Citire
Sursa foto: The Entertainment Photo

Călin Georgescu, la finalul audierii de cinci ore: „Sancțiunile din Statele Unite vor aduce lămuriri”

Călin Georgescu a declarat, miercuri seara, la ieșirea din sediul Parchetului General, că va candida „cu siguranţă la alegerile prezidenţiale”, adăugând că „sancţiunile americane vor clarifica situaţia şi în România”. Acesta se află sub control judiciar pentru următoarele 60 de zile, fiind acuzat de șase infracțiuni.

Georgescu a fost întâmpinat de soţia sa, Cristela, și de sute de susţinători, inclusiv politicieni din AUR și POT, pe treptele Parchetului General. El a afirmat: „Nu mă mai surprinde nimic. Îmi aminteşte de mentalitatea şi sistemul comunist din anii ’50. Deci, nu este nicio diferenţă. Noi mergem înainte. Cu siguranţă că noi, poporul, suntem această putere, suntem energia, noi suntem România. Nu vom îngenunchea sub nicio formă.”

Georgescu a subliniat că „toată omenirea ştie ce se întâmplă în România cu acest sistem” și a declarat că „corupţia uriaşă la nivel mondial va fi deconspirată”, afirmând că „sancţiunile americane vor clarifica situaţia şi în România, cu mare certitudine”. El a menționat că evenimentele de pe 6 decembrie, când au fost anulate alegerile, au fost o „mare favoare”, arătând corupţia în mod evident.

„Este o poziţie care ne-a arătat că sistemul funcţionează cât mai poate. Este la faza de final. Dar, categoric, ştim că nu este vorba doar de lacheismul de aici de serviciu, din interior. Este vorba şi de ce se întâmplă la Bruxelles”, a adăugat Georgescu.

Publicitate
Ad Image

Întrebat de un reporter dacă va fi lăsat să candideze, Georgescu a răspuns: „Uitaţi-vă ce este aici. Nu mai contează nimic, decât poporul român”.

Călin Georgescu a fost audiat timp de cinci ore la sediul Parchetului General, unde procurorii i-au adus la cunoștință că este inculpat și acuzat de infracțiuni precum instigare la acțiuni împotriva ordinii constituționale, comunicarea de informații false, fals în declarații și promovarea cultului persoanelor acuzate de genocid. Politicianul nu are voie să părăsească țara pentru perioada de control judiciar.

Distribuie acest articol
Lasa un comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *