Zeci de diplomați occidentali au adus un omagiu lui Boris Nemțov, lăsând flori pe locul crimei care a zguduit lumea.

Daniel
Moderator Daniel
4 Min Citire
Sursa foto: The Entertainment Photo

Omagiu adus lui Boris Nemțov de diplomați occidentali

Aproximativ 30 de diplomaţi occidentali, inclusiv ambasadori, s-au recules joi pe podul de lângă Kremlin, în locul în care a fost asasinat opozantul rus Boris Nemţov, ucis cu mai multe gloanţe în spate în urmă cu zece ani. La 27 februarie 2015, Boris Nemţov, în vârstă de 55 de ani, a fost ucis cu patru gloanţe în spate în timp ce mergea, împreună cu prietena sa, pe un pod din apropierea Pieţei Roşii.

„Boris Nemţov întruchipa speranţa ruşilor în acea perioadă. A fost unul dintre campionii libertăţilor civile, democraţiei şi drepturilor omului aici, în Rusia”, a declarat ambasadorul Germaniei la Moscova, Alexander Graf Lambsdorff, după ce a depus garoafe roşii la un memorial improvizat.

În cadrul ceremoniei de comemorare, a fost depusă şi o jerbă de flori în culorile Uniunii Europene, sub o puternică supraveghere din partea forţelor de ordine. Mai mulţi moscoviţi au adus flori la acest memorial, întreţinut din 2015 de voluntari, în pofida acţiunilor de intimidare din partea autorităţilor. Portretele cu Nemţov, lumânările şi florile sunt îndepărtate de serviciile municipale, dar apar constant altele noi.

„Acesta este singurul loc de rezistenţă din Moscova la ora actuală”, a declarat o moscovită de 71 de ani, exprimându-şi speranţa ca, într-un final, să fie amplasată o placă comemorativă pe acest pod. Un tânăr istoric, Egor, a venit cu un buchet de garoafe albe, spunând: „Nu puteam să nu aduc astăzi un omagiu unui astfel de politician pe care ţara noastră l-a pierdut”.

Publicitate
Ad Image

Susţinători ai lui Nemţov l-au acuzat pe liderul cecen Ramzan Kadîrov că ar fi dat ordinul de asasinare, deşi acesta a negat mereu acuzațiile. Cinci ceceni au fost condamnaţi pentru crimă, dar comanditarul nu a fost niciodată identificat oficial.

Boris Nemţov a fost un politician liberal proeminent în anii 1990, considerat un posibil succesor al lui Boris Elţîn. Ulterior, el a devenit un adversar înverşunat al lui Vladimir Putin, opunându-se anexării peninsulei ucrainene Crimeea în 2014 și sprijinului militar pentru separatiștii proruşi din estul Ucrainei. Înainte de a fi asasinat, el pregătea un amplu marş pentru pace în Ucraina, care a avut loc în memoria sa.

Printre opozanţii săi s-a numărat şi Aleksei Navalnîi, care a devenit principalul adversar al lui Vladimir Putin, înainte de a muri în circumstanţe neclare într-o închisoare de lângă Cercul Arctic în februarie 2024.

Distribuie acest articol
Lasa un comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *