Regele Charles îl cheamă pe Trump să reviziteze Regatul Unit; fostul președinte a dat curs apelului regal.

Daniel
Moderator Daniel
1 Min Citire
Sursa foto: The Entertainment Photo

Regele Charles îl cheamă pe Trump să reviziteze Regatul Unit

Premierul britanic Keir Starmer i-a înmânat joi o scrisoare preşedintelui american Donald Trump din partea Regelui Charles al III-lea, în care este invitat oficial pentru o a doua vizită de stat fără precedent în Regatul Unit. Keir Starmer i-a comunicat preşedintelui Trump că regele Charles al Marii Britanii l-a invitat pentru o a doua vizită de stat. Trump a acceptat imediat invitaţia.

Regele Charles al III-lea îl invită în această scrisoare pe Donald Trump să viziteze Balmoral, un domeniu regal şi un castel în Scoţia, reşedinţa favorită a mamei sale, regina Elizabeth a II-a, sau Dumfries House, situat în apropiere de unul dintre cluburile de golf ale lui Trump la Turnberry, în Scoţia.

Scrisoarea a fost fotografiată de către fotografi şi a fost arătată parţial de către Trump jurnaliştilor, în Biroul Oval. Regele scrie că îşi aminteşte cu „multă afecţiune” de vizita lui Trump în Regatul Unit, în primul mandat (2017-2021). Miliardarul l-a primit la Casa Albă cu o strângere de mână.

Distribuie acest articol
Lasa un comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *