Trump: Armistițiul în Ucraina trebuie să se finalizeze urgent
Preşedintele american Donald Trump a declarat, joi, că un armistiţiu între Rusia şi Ucraina trebuie încheiat „în curând”, altfel nu se va întâmpla niciodată. Trump a făcut aceste comentarii în cadrul unei conferinţe de presă cu premierul britanic Keir Starmer la Casa Albă.
„Cred că am făcut multe progrese şi cred că aceasta avansează destul de repede”, a adăugat Trump, referindu-se la eforturile sale de a obţine o încetare a ostilităţilor. „Fie aceasta va fi în curând, fie nu se va întâmpla deloc”, a declarat el.
În cadrul aceleași conferințe, Keir Starmer a subliniat importanța evitării unui acord care „recompensează agresorul” în negocierile pentru încheierea războiului din Ucraina, la trei ani de la începerea invaziei ruse. Starmer a menționat un slogan celebru din Regatul Unit, de după cel de-al Doilea Război Mondial, care spune ‘trebuie să câştigăm pacea’, subliniind că acest principiu trebuie să ghideze negocierile actuale, având în vedere posibilele implicații asupra altor regimuri, cum ar fi Iranul.
