Americanii au suspendat sprijinul pentru reconstrucția rețelei electrice a Ucrainei
Administrația Trump a oprit programul USAID, în valoare de sute de milioane de dolari, dedicat reabilitării rețelei energetice a Ucrainei, grav afectată de bombardamentele armatei ruse, conform a doi oficiali ai agenției care activează în misiunea din Kiev, informează NBC News.
Întreruperea furnizării energiei electrice are loc aproape în fiecare noapte în unele regiuni ale Ucrainei, din cauza atacurilor asupra instalațiilor energetice. Rețeaua electrică a fost constant vizată pe parcursul celor trei ani de război, devenind o țintă predilectă a artileriei ruse.
Un oficial USAID implicat în misiunea din Ucraina a declarat că această suspendare „subminează semnificativ abilitățile acestei administrații de a negocia încetarea focului și este un semnal pentru Rusia că nu ne pasă de Ucraina sau de investițiile noastre din trecut”.
Oficialul a adăugat că „Rusia duce un război în două direcții în Ucraina – unul militar, dar și unul economic. Încearcă să zdrobească economia, dar USAID a jucat un rol central în a ajuta să reziste, inclusiv prin susținerea rețelei energetice. Am oferit sprijin consistent guvernului ucrainean pentru a evita o criză macroeconomică”.
Odată cu închiderea „Proiectului de securitate energetică” din Ucraina, USAID își reduce dramatic prezența în această țară. 64 de angajați și contractori guvernamentali americani lucrau pe teren, în Ucraina, pentru USAID. Doar opt dintre acești angajați sunt programați să rămână pe teren, în țara devastată de război, după ce administrația Trump a plasat tot personalul de asistență externă al agenției, cu excepția șefilor și a personalului esențial, în concediu administrativ plătit și a eliminat 1.600 de posturi în Statele Unite.
Cei doi oficiali au avertizat că retragerea USAID din Ucraina va lăsa rețeaua sa energetică vulnerabilă în plină iarnă, în timp ce țara se află sub atacul rachetelor rusești.
