Atenție! Horațiu Potra, împreună cu fiul său și o rudă, sunt căutați de autorități
Poliția Română i-a dat în urmărire generală pe Horațiu Potra, pe fiul său, Dorian, precum și pe Alexandru Potra, rudă cu ei, după ce Înalta Curte de Casație și Justiție a emis mandate de arestare în lipsă pe numele lor.
Portretele celor trei au fost postate pe site-ul Poliției Române, la rubrica „Persoane urmărite”, unde sunt menționate și motivele pentru care sunt căutați. „La data de 28.02.2025, Înalta Curte de Casație și Justiție – Secția Penală a emis mandatul de arestare preventivă cu nr. 1U, inculpatul fiind cercetat pentru comiterea infracțiunilor de tentativă la comiterea unor acțiuni împotriva ordinii constituționale, nerespectarea regimului armelor și munițiilor și nerespectarea regimului materiilor explozive”, se arată în anunțul referitor la Horațiu Potra.
Dorian, fiul lui Potra, în vârstă de 18 ani, are pe numele său un mandat de arestare preventivă pentru infracțiuni de tentativă la comiterea unor acțiuni împotriva ordinii constituționale. De asemenea, Alexandru Cosmin Potra, în vârstă de 30 de ani, este dat în urmărire pentru comiterea aceleași infracțiuni.
Magistrații Înaltei Curți de Casație și Justiție au decis vineri arestarea în lipsă a lui Horațiu Potra, a fiului său și a încă unui bărbat, rudă cu cei doi, în timp ce alte 16 persoane din cele 18 reținute în dosarul în care, miercuri, au avut loc percheziții la apropiați ai lui Călin Georgescu, au primit mandate de arestare preventivă. Celelalte două persoane reținute au fost plasate în arest la domiciliu.
