Noul ambasador al Rusiei la Washington: Cine este Aleksandr Darciev
Preşedintele rus Vladimir Putin a semnat joi decretul de numire a noului ambasador al Rusiei în SUA, Aleksandr Darciev. Această numire a fost posibilă după ce, săptămâna trecută, Ministerul rus de Externe a anunţat că Statele Unite şi-au dat acordul pentru aceasta, în urma negocierilor ruso-americane desfăşurate la Istanbul.
Aleksandr Darciev, un diplomat de carieră în vârstă de 64 de ani, este în prezent director al Departamentului America de Nord din Ministerul rus de Externe. Între anii 2014 și 2021, el a fost ambasador în Canada, iar anterior, a ocupat două funcții diferite la ambasada Rusiei la Washington, între anii 1997 și 2010.
În ultimii ani, Darciev s-a evidenţiat prin critici dure la adresa Statelor Unite și a Occidentului. În martie 2022, el a afirmat că Washingtonul trebuie să recunoască că hegemonia sa este de domeniul trecutului și că trebuie să respecte interesele naţionale ale Rusiei.
Fostul ambasador american la Moscova, John J. Sullivan, a menționat într-o carte de memorii că Darciev a reacționat cu furie în timpul unei întâlniri la Ministerul rus de Externe, după ce președintele Biden l-a numit pe Putin criminal de război.
Aleksandr Darciev va avea ca sarcină principală să contribuie la normalizarea relaţiilor dintre Rusia și SUA, precum și la soluționarea negociată a războiului ruso-ucrainean, demersuri iniţiate de preşedinţii Vladimir Putin și Donald Trump. Această apropiere între Moscova și Washington este o sursă de îngrijorare pentru țările europene și pentru Ucraina, în contextul în care Trump a suspendat ajutorul militar american pentru Ucraina din cauza unor dispute cu președintele Volodimir Zelenski.
