Jandarmeria Română avertizează asupra unei campanii de dezinformare
Jandarmeria Română trage un semnal de alarmă privind o nouă dezinformare care circulă pe rețelele sociale. Conform acestei informații false, „peste 30% din efectivele jandarmeriei nu sunt români, sunt aduși după toate probabilitățile din Franța”.
Într-un comunicat oficial, Jandarmeria precizează că această informație este „complet falsă” și subliniază că o condiție obligatorie pentru angajare este ca persoanele recrutate să aibă cetăţenie română și domiciliul în România. Aceste cerințe sunt clar stipulate în legislația privind activitatea de management resurse umane în unitățile militare ale Ministerului Afacerilor Interne și sunt respectate cu strictețe.
Jandarmeria Română a subliniat importanța unei informări corecte și responsabile, recomandând cetățenilor să verifice informațiile din surse oficiale și să evite răspândirea unor mesaje neadevărate care pot induce în eroare.
Tentative de manipulare pe rețele sociale
Într-o altă postare, Jandarmeria a semnalat o tentativă de manipulare, referindu-se la un clip video care sugera, în mod eronat, prezența „polițiștilor sub acoperire” având canistre de benzină la un protest. Jandarmeria a clarificat că imaginile sunt surprinse la un protest desfășurat în Piața Victoriei, un eveniment mai vechi, iar persoanele respective nu sunt „polițiști sub acoperire”, ci angajați ai unui post de televiziune care realizau o transmisiune live.
De asemenea, un alt clip video, care arăta o intervenție în forță a jandarmilor la metrou, a fost distribuit intens, sugerându-se că imaginile au fost înregistrate recent. Jandarmeria a explicat că este vorba despre imagini vechi, de la un eveniment sportiv petrecut în urmă cu cinci ani, evidențiind că toți cei din garnitura de metrou poartă măști de protecție, ceea ce nu mai este o practică obișnuită din timpul pandemiei.
