Moscova își exprimă poziția față de armistițiul sugerat de SUA și acceptat de Ucraina

Daniel
Moderator Daniel
1 Min Citire
Sursa foto: The Entertainment Photo

Moscova își exprimă poziția față de armistițiul sugerat de SUA și acceptat de Ucraina

Rusia a transmis prima reacție după discuțiile dintre Ucraina și SUA din Arabia Saudită, în urma cărora Kievul a acceptat propunerea americană pentru un armistițiu complet de 30 de zile. Purtătoarea de cuvânt a Ministerului de Externe de la Moscova, Maria Zaharova, a declarat că partea rusă nu exclude contacte cu reprezentanții SUA în următoarele zile.

Declarațiile au avut loc în contextul în care președintele american Donald Trump a afirmat, după negocierile de la Jeddah, că în perioada imediat următoare vor exista discuții și cu Rusia privind armistițiul propus de SUA și Ucraina. Trump a spus că speră ca Rusia „să accepte (propunerea unui) armistiţiu” negociat de către Statele Unite cu Ucraina.

El a precizat că urmează să aibă loc discuții cu partea rusă „azi (marţi) sau miercuri” și că va discuta cu omologul său rus, Vladimir Putin, „săptămâna aceasta”, având speranța de a vedea „un armistiţiu total în următoarele zile”. „E nevoie de doi pentru a dansa tango”, a subliniat el, referindu-se la un posibil refuz al unei încetări temporare a focului.

Distribuie acest articol
Lasa un comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *