Liderul PNL Iași desființează figura lui Victor Ponta
Liderul PNL Iași, Alexandru Muraru, a lansat acuzații dure la adresa lui Victor Ponta, descriindu-l ca „un politician corupt, abonat la contracte dubioase de consultanță pentru holdinguri din China și Turcia”. Muraru susține că în spatele candidaturii lui Ponta la prezidențiale se află Sebastian Ghiță, un fugar care, potrivit liberalului, îl manevrează din umbră.
„Victor Ponta încearcă din nou să devină președintele României, reinventându-se în cel mai oportunist mod posibil: acum pretinde că e suveranist și anti-european. Însă românii îl cunosc prea bine pe acest titirez politic. În 2014, Ponta se poza mândru la Soci alături de Vladimir Putin, chiar în timp ce liderii europeni boicotau evenimentul din cauza agresiunilor Rusiei. Atunci a trădat clar direcția pro-occidentală a României”, a afirmat Muraru pe rețelele sociale.
Muraru a adăugat că „Ponta are trădarea în ADN” și a subliniat faptul că a distrus USL, cea mai puternică alianță politică de după 1990, făcând pact exact cu sistemul împotriva căruia lupta. Recent reprimit în PSD ca deputat, Ponta își trădează acum din nou partidul, candidând independent, ignorând decizia PSD de susținere a candidatului coaliției guvernamentale, Crin Antonescu.
„Numai în ultimii doi ani, firma sa a încasat aproape un milion de euro din astfel de relații obscure”, a mai spus Muraru, acuzându-l pe Ponta de corupție.
„În spatele candidaturii lui Ponta stă fugarul Sebastian Ghiță, cel care îl manevrează din umbră prin RTV”, a continuat deputatul PNL, subliniind că „România merită mai mult decât un președinte oportunist și corupt”.
„România merită să continue pe drumul european, nu să devină un pion al propagandei rusești”, a conchis Muraru.
Victor Ponta a declarat, la rândul său, că „România are nevoie de un nou început”, după ce și-a depus candidatura la alegerile prezidențiale. Cu toate acestea, el a fost dat afară din PSD în aceeași zi, la scurt timp după depunerea candidaturii, decizia fiind luată în ședința Consiliului Politic Național, unde s-a înregistrat un singur vot împotrivă, al lui Radu Moldovan.
