Piedone avertizează parlamentarii: „Cei care ați savurat ardei umpluți, nu uitați să vă faceți analize!”

Daniel
Moderator Daniel
4 Min Citire
Sursa foto: The Entertainment Photo

Piedone avertizează parlamentarii: „Cei care ați savurat ardei umpluți, nu uitați să vă faceți analize!”

Preşedintele ANPC, Cristian Popescu Piedone, a realizat un videoclip pe rețeaua socială Facebook în care a prezentat neregulile descoperite la restaurantul din Parlament, recent închis. În cadrul verificărilor, au fost găsite produse expirate de până la un an, materii prime congelate fără date de identificare și lipsă de gramaj între 30 și 50 de grame.

Piedone a întrebat angajații restaurantului: „Aveți vreun blat, ceva, să-i otrăviţi pe parlamentari?!”, în timp ce se plimba printre tăvi cu mâncăruri ținute la temperaturi necorespunzătoare. El a subliniat faptul că mâncarea servită nu avea etichete care să indice ce produse sunt, când au fost preparate sau care este termenul de valabilitate.

„Ăsta ce produs mai e aici? Carne de chiflete… de când? De când s-a înfiinţat Parlamentul, dar le-aţi uitat. Cred că le-aţi adus de acolo de pe Dealul Patriarhiei că nu s-au vândut,” a afirmat Piedone, arătând un bol cu carne tocată congelată, fără etichetă.

El a adăugat sarcastic: „Ia uite ce mâncaţi, domnilor parlamentari! Poftă bună în continuare! Papa bun! Păi de-aia e ieftin că vă dă numai expirate! Burtă de 2000 de ani.” Continuând să inspecteze produsele, Piedone a spus: „Băi oameni buni, dacă aici sunt condiţiile… cu parlamentari, cu senatori le daţi aşa ceva de mâncare… Sau când e zi de plen le daţi aşa ca să-i apuce diareea?!”

Publicitate
Ad Image

În timpul verificărilor, el a găsit bucăți de carne care păreau a fi de pui și a întrebat o bucătăreasă: „Pentru ce le ţineţi astea, doamna bucătăreasă?”, iar aceasta a răspuns: „Pentru câini!” Piedone a replicat: „Câini?! Toate astea sunt pentru câini?! Nu spun că sunt parlamentari, că sunt senatori, sunt oameni, sunt consumatori.”

Preşedintele ANPC a continuat să inspecteze un congelator, exprimându-și şocul: „La orice mă aşteptam, dar la orice, dar nu aşa ceva. Aici, aici! Şi cu toate astea se mai fură şi la gramaj, lipsă la gramaj între 30 şi 50 de grame. De-aia e ieftin, că furaţi?!”

El a încheiat cu un avertisment: „Domnilor parlamentari şi angajaţii ai Parlamentului, cei care aţi mâncat ardei umpluţi, faceţi-vă nişte analize!” Un restaurant din incinta Parlamentului a fost închis temporar de către comisarii ANPC, care au descoperit alimente expirate şi mâncăruri ţinute la temperaturi necorespunzătoare. De asemenea, au fost constatate frigidere neigienizate, o hotă plină de grăsime și un sistem de ventilație murdar.

Distribuie acest articol
Lasa un comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *